Vlad Voiculescu recidivează – Să nu cumva să intre cineva să mă vadă că...

Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, recidivează, deși a fost deja amendat pentru că nu a purtat mască într-un spațiu închis. Înaintea conferinței de duminică, susținută...

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, propune extinderea anului școlar, începând cu septembrie 2022

Elevii ar putea învăța în trimestre, în loc de semestre, de la toamnă, și ar putea reveni la şcoală la 1 septembrie, odată cu...

Austria lansează, în grădinițe, teste COVID sub formă de acadea

Conform Themayor.eu, cinci grădinițe din Austria, landul care înconjoară regiunea Vienei, vor testa copiii prin „teste-acadea”, ca parte dintr-un program- pilot, menit să detecteze...

Sanador – O mamă cu COVID a fost trimisă noaptea la un alt spital,...

În martie, A* a intrat pe ușa spitalului privat pentru o cezariană de urgență. În mijlocul nopții, medicii i-au comunicat că o vor transfera...

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, infectat cu COVID-19 – M-am contaminat chiar...

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunţat sâmbătă că s-a infectat cu SARS-CoV-2 de la un coleg chiar cu o zi...

Proteste simultane în Piața Victoriei și la Universitate împotriva restricțiilor

Proteste simultane au avut loc, sâmbătă după-amiază, în Piața Victoriei din Capitală și la Universitate împotriva restricțiilor impuse în contextul pandemiei. Participă simpatizanți AUR,...

Fost primar condamnat definitiv pentru pornografie infantilă le citește povești copiilor de grădiniță la...

Pe 26 februarie, educatoarea Ioana Grădinaru l-a chemat pe Bogdan Davidescu, fostul primar PSD al comunei prahovene Șotrile, să discute cu copiii. Apoi, educatoarea...

Pacienții de la Foișor au fost mutați, vineri noapte, în alte unități medicale după...

Spitalul Foișor din București a fost evacuat, vineri seara, după un ordin semnat de Raed Arafat și avizat de Vlad Voiculescu. Din cei 105...

Ministrul francez al Sănătății – Persoanele sub 55 de ani, vaccinate cu AstraZeneca, ar...

Conform RTL, ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran a declarat că francezii cu vârste mai mici de 55 de ani care au primit o...

Patru site-uri de recrutare pe care să le accesezi dacă îți dorești un job....

(P)  Daca esti in cautarea unui job si vrei sa aplici cat mai simplu si rapid, platformele de recrutare sunt extrem de potrivite. Iti...

Latest article

Mandat de arestare pentru Netanyahu în Turcia. Replica premierului israelian: „Erdogan este un dictator...

Relațiile dintre Israel și Turcia intră într-o nouă etapă de confruntare. Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a atacat dur pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan,...

Voiculescu despre ascensiunea AI – „Omul nu poate deveni subordonatul propriei creații!”

Inteligența artificială poate schimba radical lumea, însă dezvoltarea sa nu trebuie să conducă la pierderea libertății și a demnitāții umane. Profesorul Dan Voiculescu avertizează...

Tudose închide ușa PNL și deschide discuția cu AUR. PSD își redesenează opțiunile de...

Mihai Tudose transmite unul dintre cele mai clare semnale de până acum privind viitoarele alianțe ale PSD. Președintele Consiliului Național al social-democraților spune că...