Tot mai mult, performanța își are condiționarea materială în investiția făcută de familie: meditații, echipament, condiții de trai zilnic, regim alimentar, odihnă, deplasări la competiții etc. Ca urmare, elevul performer de azi este un tânăr din categoria celor pe care-i numim, călcând senini peste discriminarea pe care o comitem, „de condiție bună“. Părinții performerului nu au cum să fie ignoranți și dezinteresați față de ceea ce face fiul sau fiica lor.
Dintre stereotipurile asociate cu performanța a dispărut și imaginea mamei, a tatălui și a fraților și surorilor mari și mici care dau năvală să admire diplomele și medaliile, să se minuneze de obiectele „de la premiu“ și să nu mai poată de nerăbdare să vadă pozele „de acolo“, adică de la locul și din timpul concursului, de parcă ar fi dintr-o lume în veci inaccesibilă lor.
Familia modernă este parte din performanță. Se interesează de condiții și de perspective, participă pe viu, nu numai ca asistență și suport afectiv, ci și acțional, chiar și contractual.
Dincolo de inerția vorbelor de felul „la noi, nimeni nu face nimic pentru performeri“ și „țara șanselor inegale“, se găsesc și dovezi că performanța beneficiază de susținere, cu observația că susținerea nu are cum să fie larg cuprinzătoare, pentru că performanța este individuală, particularizată și, ca să nu fie amăgire, costă bani mulți.
Elevii fără sprijin material din partea familie pot face performanță dar ajung până la un nivel, apoi ține prea mult de pregătire asistată, gadgeturi și confort pentru a putea ține pasul cu ceilalți.
Sursă foto – pixabay.com
