Domnul Petruț Rizea este profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ’’Sfântul Calinic de la Cernica’’, psiholog, contributor la diverse site-uri de știri din domeniul educației și colaboratorul nostru de o bună parte de timp. Activitatea sa vizează două mari domenii – Pedagogia și Psihologia, care se împletesc extrem de bine în ceea ce face din punct de vedere profesional.

sondaj

Domnul profesor participă anul acesta la competiția UBtalks 2024, o competiție a ’’proiectelor de zece’’, așa cum susțin organizatorii. Cum el este și actual masterand la Psihologie Educațională, Universitatea din București, a decis să aducă în fața juraților o temă complexă, dar foarte importantă – depresia profesorilor. Viziunea sa cu privire la acest proiect este una amplă, bazată pe studiile și cercetările realizate în activitatea sa academică, nota personală fiind și ea prezentă fără îndoială. Experiența personală și a colegilor săi l-au făcut să se mobilizeze și să ia în serios acest proiect care urmărește să îi facă pe cei din jur mai conștienți de dificultățile cu care mare parte dintre cadrele didactice se confruntă și cum îi afectează acestea în prezent.

Pentru a ajunge în finala competiției, are nevoie de ajutorul dumneavoastră. În linkul atașat, găsiți o fotografie cu poza dânsului și subiectul proiectului. Apăsați butonul ‚’’LIKE’’ și distribuiți postarea în cauză. Susținem proiectul domnului profesor și înțelegem că e important să vorbim despre aceste lucruri, depresia fiind deja o problemă cu care tot mai mulți oameni se confruntă anual.

LINK: https://www.facebook.com/photo/?fbid=837904138364971&set=pcb.837908015031250

 

Sursă foto – pixabay.com