Premierul Nicolae Ciucă ia ca model programul „Cornul și laptele” – proiect european implementat din perioada guvernului Adrian Năstase, dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, prin care elevii primesc zilnic produse de panificație și lactate – și propune și el un program numit „O carte pe an pentru fiecare elev”.

sondaj

Anunțul a fost făcut după o întâlnire pe care Ciucă și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au avut-o cu „oamenii de cultură – academicieni, profesori, editori, bibliotecari, autori de carte românească”, potrivit mesajului publicat de Guvern.

„O întâlnire foarte bună astăzi cu oamenii de cultură – academicieni, profesori, editori, bibliotecari, autori de carte românească. Am discutat despre dificultățile cărții românești, precum și a celei editate în limba română, de a ajunge la public, dar și despre soluții de încurajare a lecturii și apropierii de carte a copiilor și tinerilor.

Am răspuns cu multă deschidere propunerii Asociației Editorilor de promovare a editurilor, cărților autorilor români și a scrierilor în limba română, cu precădere către elevi. Așa cum există programe de tip ”Cornul și laptele”, am propus programul ”O carte pe an pentru fiecare elev”. Programul va beneficia de susținerea Asociației editorilor, căreia îi mulțumesc!

Vom susține achiziția de carte românească și editată în limba română pentru bibliotecile publice din România, prin alocarea unui buget adecvat, în acest sens.

Și nu în ultimul rând, vom promova cartea, printr-o campanie publică ce va încuraja și susține lectura cărților de autori români și în limba română, cititul literaturii clasice și contemporane românești”- a scris pe Facebook premierul.

 

 

Sursă foto – facebook/pnl.com