Un teren pustiu, ocupat sezonier de un patinoar, acum dezafectat, stă ca un ghimpe în coasta locuitorilor din cartierul bucureșten Drumul Taberei care de ani de zile se întreabă ce are de gând primarul cu el.

sondaj

Închis între garduri, terenul nu are nicio utilizare în prezent, „se află în stare de conservare”, potrivit unui răspuns al MApN, pentru B365, întrucât spațiul la care locuitorii nu au acces se află în proprietatea privată a Armatei, iar primarul Sectorului 6 sau primarul general nu au nicio putere administrativă asupra lui.

Terenul se află într-un loc central al cartierului, pe str. Brașov nr. 21 A, sector 6, mai exact vizavi de Parcul Drumul Taberei, cel mai mare parc din Sectorul 6.

Armata vrea să realizeze spații de cazare pentru personalul militar romȃn și străin aflat ȋn tranzit ȋn garnizoana București cu ocazia efectuării misiunilor specifice, ”proiect care se va derula prin grija ministerului, ȋn calitate de proprietar”.

”Precizăm că, pȃnă la finalizarea acestui proiect, ministerul va iniția alte demersuri de ȋnchiriere a terenului, ȋn scopul valorificării acestuia, potrivit dispozițiilor legale.”, spune MApN în răspunsul primit în redacție pe 9 septembrie 2022.

Primarul Ciprian Ciucu se opune proiectului imobiliar pe care îl are în intenție Armata.

”Nu mi se pare normal, o spun apăsat, ca sute de hectare să le aibă în Sectorul 6 și Armata, și Ministerul Agriculturii, și Apele Române și fel de fel de instituții de forță și care ar putea fi folosite pentru cetățeni”- a declarat recent, primarul, într-un interviu la BucureștiFM.

Continuarea pe B365

 

 

Sursă foto – mapn.ro