La ultima raportare a Ministerului Apărării Naționale, cea din ianuarie, sunt stabilite nivelurile minime și maxime ale veniturilor salariale nete din Armata Română.
Aflat la vârful ierarhiei militare, șeful Statului Major General câștigă, potrivit Legii 153/2017, o soldă de funcție de 10.880 de lei, care înseamnă de peste patru ori salariul de bază minim brut.
Nivelul veniturilor salariale nete ale personalului Armatei Române pornesc de la 1623 de lei, pentru personalul civil, dar ajung și la valori de peste 5 ori mai mari:
Personalul civil contractual (PCC) este remunerat cu sume cuprinse între 1.623 la 7.736 de lei, pentru funcții fără comandă. Totuși, dacă ocupă o funcție de comandă, personalul încadrat ca PCC poate primi o sumă netă cuprinsă între un minim de 2.463 și un plafon maxim de 12.776 de lei.
Pentru soldați/gradați profesionisti (SGP), salariul pe ianuarie se acordă într-o sumă netă, cuprinsă între 1.839 și 4.117 de lei.
Potrivit raportării, un maistru militar poate câștiga pe luna ianuarie, între 2.290 și 5.976 de lei.
Salarii aproximative (pot apărea sporuri etc.)
- Maior – 5.019 lei ( se adaugă sporuri)
- Căpitan – 4.324 lei (se adaugă sporuri)
- Locotenent gradația 4 – 3.445 lei
- Sublocotenent – 2.958 lei
- Plutonier gradația 4 – 3.107 lei (se adugă sporuri)
- Sergent major – 2.933 lei (se adaugă sporuri)
- Sergent gradația 4 – 2.618 lei
- Caporal gradația 4 – 2.437 lei ( se adaugă sporuri)
- Soldat – 2.236 lei
Cum stau lucrurile în Polonia?
Conform Salaryexplorer.com, o persoană care lucrează în sectorul Apărării în Polonia câștigă în mod normal, aproximativ 8 270 PLN pe lună. Salariile variază de la 4.390 PLN/4.578 lei și pot ajunge până la 12.900 PLN/ 13.457 lei
Pe lângă salarii pot fi incluse beneficii ca – locuința, transport, diferite asigurări, prime și sporuri.
Salarii aproximative (pot apărea sporuri etc.)
- Personal militar – 8.610 PLN/8.960 lei
- Soldat – 5.350 PLN/5.574 lei
- Ofițer – 5,810 PLN/ 6.053 lei
Sursă foto – dw.com