Orban – Iohannis a vrut un PNL progresist. Cam bate un vânt nu foarte pe gustul românilor, care e împotriva identităților naționale

Fostul lider PNL, Ludovic Orban, l-a criticat, duminică, pe președintele Klaus Iohannis pentru faptul că l-a susținut pe premierul Florin Cîțu la șefia partidului și spune despre șeful statului că „a rămas repetent în ultimele luni, în raport cu democrația și cu PNL”. Orban a spus, la Realitatea Plus, că Klaus Iohannis „și-a dorit ca partidul să fie progresist”.

„Domnul Cîțu, ne uităm în moțiunea care a câștigat congresul și vedem că nu are nimic din filonul național, din ceea ce înseamnă relația firească cu morala creștină, apărarea satului român. Știe tot partidul că Iohannis și-a dorit ca partidul să fie mai degrabă progresist. Nu știu de ce. Cam bate un vânt nu foarte pe gustul românilor și în general al Europei Centrale, care e împotriva identităților naționale, care încearca să nege niște lucruri care sunt așezate în mod firesc în societatea noastră de mult timp. Asta nu înseamna că noi trebuie să fim altceva decât suntem noi, avem specificul nostru, personalitatea noastra, trebuie să ne apărăm valorile noastre indiferent de ce vânt bate.

Nu știu ce urmărește domnul Iohannis dar a rămas repetent în ultimele luni. PNL trebuie să stea pe propriile picioare. A rămas repetent în raport cu democrația și în raport cu PNL. Cum să poți susține la președinția PNL un candidat care nu o să mai fie premier, care a făcut franjuri PNL, a distrus coaliția, nu are nicio perspectivă, are o cotă de încredere de 10%. Guvernul Dăncila era aproape de 20% incredere.

Schimbarea ministrului Justitiei nu putea fi făcuta de Cîțu fără acordul președintelui Iohannis. Vă garantez acest lucru”- a spus Ludovic Orban la Realitatea Plus.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/ludovicorban.ro