Restaurantele și zonele de food-court din mall-uri au fost aproape pustii în București deoarece pot intra doar clienții cu certificat verde

Restaurantele din București nu au mai fost la fel de aglomerate, sâmbătă, având în vedere că mai pot primi doar clienți care pot face dovada vaccinului, a unui test negativ sau a trecerii prin boală.

În Capitală, certificatul verde este obligatoriu în interior, în restaurante și la spectacole.

În centrele comerciale, zonele de servire ale restaurantelor și ale cafenelelor au fost mult mai bine delimitate, astfel încât să aibă acces doar cei care s-au vaccinat, au un test covid negativ sau sunt trecuți prin boală.

Ninel Dănilă, patron de restaurant:

„Se simte și în încasări și la numărul de persoane care ne trec pragul. Clienții nu sunt obișnuiți cu această procedură. În mare parte nu știu. O parte refuză să prezinte certificatul. Am întâlnit situații în care erau grupuri mai mari de 7-8 persoane. Șase au prezentat certificat, o persoană nu avea. A fost destul de dificil, le-am spus că nu se poate să rămână în interior. Unii au ales să rămână și alții au plecat”.

 

 

Sursă foto – alert24.ro