Ludovic Orban – Din momentul de față între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat. Luni îmi voi depune demisia de la șefia Camerei

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă seară, că își va depune demisia în urma pierderii alegerilor în cadrul Congresului de sâmbătă și că nu mai există niciun parteneriat cu Klaus Iohannis:

”Îl felicit pe Florin Cîțu pentru alegerea în fruntea Partidului Național Liberal (…) Din momentul de față între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat. Luni îmi voi depune demisia (de la șefia Camerei Deputaților, n.red.)”- a declarat Ludovic Orban în primul mesaj după pierderea alegerilor.

Florin Cîțu a câștigat, sâmbătă, șefia PNL cu 60% din voturi, Ludovic Orban a luat 40%. Cîțu a primit 2.878 de voturi (60,2% din voturile valabile), Orban – 1898 de voturi (39,7%), iar 72 au fost nule.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/ludovicorbanpm