Raed Arafat – Întoarcerea la școală este planificată în condiții de normalitate

Elevii se vor întoarce la școală fizic pe 13 septembrie, cel puțin așa este în plan la momentul acesta, a anunțat secretarul de stat Raed Arafat, în conferința de presă de la Guvern care a avut loc astăzi, după ședința Executivului.

Reporter: Domnule Arafat, întoarcerea la școală în format fizic așa cum o dorește ministrul Educației reprezintă un risc pentru sănătatea publică din septembrie?

Raed Arafat: La acest moment nu pot să vă răspund decât că așa este planificată întoarcerea la școală, în condiții de normalitate să zicem. Bineînțeles, aici analiza procentelor, cum urcă incidența vor arăta care ar fi riscul și care sunt soluțiile pentru a reduce riscul cât mai mult în școlile respective, dar astea sunt discuții care urmează cu INSP-ul și cu colegii de la Ministerul Sănătății și, bineînțeles, cu ministrul Educației.

Reporter: Există un traseu al virusului, de la școală copilul preia virusul, îl duce acasă, se îmbolnăvesc bunicii. Vedem că părinții sunt reticenți în a-și vaccina copiii. Cum îi explicați dumneavoastră ca medic unui părinte că trebuie să-și vaccineze copilul?

Arafat: Este o chestiune pe care noi am explicat-o întotdeauna – care e efectul vaccinului și de ce vaccinăm. Vaccinăm ca să protejăm persoana vaccinată și pe cei apropiați acesteia, aici pentru copii în mod deosebit vaccinarea este pentru limitarea răspândirii, pentru a proteja membrii familiei. Vaccinarea la acest moment se face, au apărut anumite aspecte de efecte adverse care au fost clarificate prin studii și țări care au zis la un moment dat că nu mai vaccinează temporar au revenit la vaccinarea copiilor după ce au analizat toate aceste efecte și au văzut că erau temporare și fără un efect major, așa că la acest moment vaccinarea rămâne soluția care să oprească răspândirea virusului.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/DrRaedArafat