Ungaria – Personalul medical este obligat să se vaccineze, cine nu se vaccinează este concediat

A intrat în vigoare un decret guvernamental care face ca vaccinarea împotriva COVID-19 să fie obligatorie pentru toți lucrătorii din domeniul sănătății. Prima vaccinare trebuie efectuată până la 1 septembrie, cu excepția celor care au un motiv medical susținut de o opinie medicală.

„Un angajator poate cere angajatului dovada că a fost vaccinat. Angajatul este obligat să demonstreze administrarea vaccinului într-un mod credibil în termen de cinci zile, la cererea angajatorului”- se arată în decret. Un angajat care nu primește vaccinul până la termenul stabilit va fi mai întâi chemat de angajator pentru a se conforma regulamentului. Din acel moment, persoana în cauză are 15 zile pentru a fi vaccinată – sau pentru a obține o scutire din partea medicului de familie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, respectivul angajat este concediat, cu efect imediat și nu va beneficia de indemnizația acordată în cazul concedierilor.

Conform MTI,  imunologul șef la CentruIui Național de Sănătate Publică (NNK), Ágnes Galgóczi , a declarat că decretul va intra în vigoare pe 15 august, după care angajații nevaccinați din domeniul sănătății vor avea la dispoziție 15 zile pentru a primi primul vaccin.

Decretul se referă la toți lucrătorii din domeniul sănătății nevaccinați, inclusiv cei aflați în îngrijiri ambulatorii, spitale, serviciul de ambulanță sau de diagnosticare, precum și la angajații instituțiilor publice și private. De asemenea, și angajații care furnizează servicii de îngrijire a sănătății în instituțiile de asistență socială sunt obligați să se vaccineze. Măsura se aplică și angajaților farmaciilor.

În cazul unei vaccinări cu doză unică, cum ar fi Janssen, vaccinarea trebuie administrată până la 1 septembrie. Pentru vaccinările cu două doze, calendarul celei de-a doua doze va fi stabilit de medicul care execută vaccinarea.

Principalele componente ale sistemului de sănătate din Ungaria sunt de accord cu acest decret. Astfel, consiliul medicilor maghiari (MOK) a salutat decizia: „Această măsură ar putea asigura protecție atât pacienților, cât și  personalului.”

De asemenea, consiliul de administrație al asociației de asistenți medicali (MESZK) și-a exprimat sprijinul pentru introducerea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19. Pe pagina web a asociației, aceștia au apreciat că administrarea vaccinului va asigura că în cazul unui nou val de pandemie, lucrătorii din domeniul sănătății nu se vor infecta și nu vor transmite infecția: „Să arătăm un exemplu și să facem cu toții vaccinul”.

 

Ștefan Priscu, Redactor Alert24 Ungaria

Sursă foto – dw.com