Aurelian Bădulescu trage un semnal de alarmă – Nimic nu funcționează bine, nimeni din actuala guvernarea nu-și face datoria. România e în derivă!

Aurelian Bădulescu, liderul consilierilor generali PSD, trage un semnal de alarmă în legătură cu situația actuală a guvernării. Acesta acuză coaliția de guvernare de incompetență și aduce în discuție situația CFR Călători, PNRR-ul, gestionarea pandemiei și criza gunoiului din Sectorul 1.

”𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐞𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐚̆. 𝐄 𝐡𝐚𝐨𝐬 𝐬̦𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐨𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐨𝐭

Nimic nu funcționează bine, nimeni din actuala guvernarea nu-și face datoria. România e în derivă!

Incompetenții și aroganții neputincioși ajunși politic în funcții bănoase, de mare responsabilitate, sunt apărați aberant; e relevant cazul directorul general de la CRF Călători, USR-istul Vizante, în jurul căruia au făcut scut nu doar ministrul USR-ist al Transporturilor Drulă, ci și vicepremierul USR-ist Barna.

Prețul energiei electrice ajunge la cer, iar ministrul PNL-ist de resort, în loc să găsească soluții la urgia care amenință să devasteze bugetele a milioane de familii și să le arunce în evul mediu, la opaiț, se înțepenește-n statistici și anunță mândru, ca măgarul la trăsură, că România are cel mai mic preț din Europa la energia electrică. Dar uită că tot în România sunt și cele mai mici salarii din Europa.

PNRR-ul României – instrument vital pentru redresarea economică dar și pentru echilibrarea finanțelor publice, devastate de împrumuturi și deficite halucinante, este o cârpeală scandaloasă. Comisia Europeană trage semnal după semnal de alarmă, iar la București se înalță ode. Și nimeni din actuala coaliție nu ia nicio măsură și nu-l trage la răspundere pe ministrul de resort – USR-istul Ghinea, pentru incompetența și iresponsabilitatea sa cronică. 

Valul 4 al pandemiei se înalță în fiecare zi. Și în loc să declanșeze o masivă acțiune credibilă de convingere a oamenilor să se vaccineze, guvernanții recurg la aceiași politică falimentară a ciomagului, a restricțiilor și apartheidului sanitar.

Începe școală în cîteva săptămâni și nimeni nu e preocupat să acționeze, să facă pregătirile necesare, pentru ca indiferent de scenariu, educația copiilor să nu mai fie compromisă prin utopicele cursuri online. 

În capitala țării mizeria și sobolanii amenință sănătatea publică! Și nimănui din conducerea politică a coaliției de guvernare nu-i pasă. Sacrifică viața și sănătatea a sute de mii de oameni de dragul unei schizofrenice și nocive solidarități politice de partid.

Singurul lucru care funcționează din plin și de care le pasă guvernanților este campania electorală pentru alegerile de partid. Totul pentru partid! Inclusiv banii și resursele statului, chiar dacă e infracțiune!

Iar DNA-ul întorce capul și amână ori ignoră incalificabil cazurile notorii de corupție ale puterii și de hoții colosale, de zeci și sute de milioane de euro.

România condusă de Iohannis și PNL a ajuns o junglă! Fiecare e pe cont propriu! Scapă cine poate! Dacă poate!” – a scris Aurelian Bădulescu pe pagina Facebook

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/108888080694252/posts/345603150356076/