Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă – Dacă nu ne vaccinăm, ne putem aştepta la un val patru mai intens. Voi susţine ca, la interior, copiii să rămână cu mască, cel puţin cei care nu sunt vaccinaţi

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, că, dacă nu ne vaccinăm, ”ne putem aştepta la un val patru mai intens”. Întrebată cum vede reluarea cursurilor din toamnă, Mihăilă a afirmat: ”Voi susţine ca, la interior, dacă distanţa nu se poate respecta, copiii să rămână cu mască, cel puţin cei care nu sunt vaccinaţi”.

Cred că, dacă nu ne vaccinăm, ne putem aştepta la un val patru mai intens şi, dacă  reuşim să vaccinăm un mare procent al populaţiei şi mai ales al  populaţiei la risc (…) ne putem aştepta ca acest val patru să fie uşor gestionabil”- a declarat, joi seară, la TVR, Ioana Mihăilă.

Întrebată cum vede valul patru, Mihăilă a afirmat: ”Dacă vorbim de valul patru şi cum ne pregătim, cred  că acele lecţii pe care le-am învăţat în celelalte valuri de până acum  trebuie să ne înveţe să fim  mai flexibili, să nu ajungem într-o extremă sau alta, ne aşteptăm să nu mai  ajungem la această încărcătură de pacienţi pe care am avut-o în valurile doi şi trei, pentru că am avut un procent de persoane vaccinate şi un alt procent de  persoane care au trecut prin infecţie,  motiv pentru care, cel puţin în acest moment,  nu cred că mai este cazul ca spitalele să fie închise pentru pacienţii non-covid”.

Referitor la reluarea cursurilor şi dacă copiii ar trebui să mai poarte masca de protecţie, Ministrul a afirmat: ”Voi susţine ca, la interior, copiii să rămână cu mască, cel puţin cei care nu sunt vaccinaţi (…) Trebuie judecat şi în funcţie de incidenţă, se poate discuta şi o măsură de relaxare în interior. Totuşi, lecţia din Marea Britanie ne învaţă că atunci când a fost o relaxare a crescut numărul cazurilor”.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/ioana.mihaila.96