Obiectivul de 5 milioane de persoane vaccinate cu prima doză este „puțin probabil” de atins până la data de 1 iunie, recunoaște Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, într-o intervenție telefonică la Digi24.
„Obiectivul este unul anunțat de premierul Florin Cîțu și asumat de comitetul de organizare a campaniei de vaccinare. Uitându-mă la ritmul de vaccinare și numărul de persoane vaccinate în ultimele zile, este puțin probabil să atingem 5 milioane la 31 mai, dar vom ajunge până la mijlocul lunii iunie”- a declarat Valeriu Gheorghiță.
Medicul a mai evidențiat că în marile orașe din România, dacă sunt adunați și cei care au trecut prin boală și au căpătat astfel anticorpi, gradul de imunitate ajunge la 40%. Coordonatorul campaniei de vaccinare a amintit de maratonul dedicat copiilor din 31 mai-1 iunie și a spus că la început de iunie ar putea fi demarată campania de vaccinare și pentru copiii cu vârstă de 12-15 ani, fiind așteptată doar decizia Agenției Europene a Medicamentului.
„Este foarte important (n.r. – vaccinarea copiilor) și am văzut ce s-a întâmplat cu această pandemie în care copiii nu au fost atâtea luni la școală și acest lucru se resimte în viața noastră. Astăzi avem o soluție corectă din punct de vedere medical, sigură, eficientă. Categoric e importantă vaccinarea copiilor”- a subliniat Valeriu Gheorghiță.
Sursă foto – https://www.facebook.com/valeriu.ghe



