România ar putea avea un guvern cu puteri depline după 15 august, susține președintele PSD, Sorin Grindeanu. Liderul social-democrat estimează că președintele Nicușor Dan va organiza, în jurul acestei date, o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare.
Grindeanu recunoaște însă că, în acest moment, nu există o majoritate sigură pentru învestirea unui nou executiv și că nu poate garanta că propunerea de premier făcută de șeful statului va obține voturile necesare în Parlament.
„Cred că mai întâi trebuie să existe încă o tură de consultări, înainte de a se întâmpla ceva. Probabil că această tură va avea loc în jurul datei de 15 august, astfel încât să vedem dacă s-au schimbat anumite lucruri”, a declarat Sorin Grindeanu, miercuri, la Parlament.
„România are nevoie de un guvern”
Președintele PSD a afirmat că actuala situație, în care țara este condusă de un guvern interimar cu atribuții limitate, nu poate continua la nesfârșit.
Parlamentul poate fi convocat în sesiuni extraordinare și poate adopta măsurile urgente, dar nu poate înlocui puterea executivă, a explicat Grindeanu.
„România are nevoie de un guvern cu puteri depline. Fiecare trebuie să treacă peste orgoliile personale și să nu mai blocheze soluții”, a spus liderul PSD.
Acesta a reiterat că un nou executiv ar putea fi instalat după jumătatea lunii august, fără a preciza însă cine ar putea fi nominalizat pentru funcția de premier.
Grindeanu a admis că PSD nu dispune, în prezent, de cele 233 de voturi necesare învestirii unui guvern.
„În acest moment nu pot să vă spun că am acea majoritate de 233. Astăzi, nu o am”, a declarat el.
Grindeanu, rezervat în privința negocierilor cu Simion
Întrebat dacă va continua negocierile cu președintele AUR, George Simion, Sorin Grindeanu a răspuns că decizia depinde de evoluțiile politice din perioada următoare.
„Depinde. Am anumite rezerve, recunosc”, a spus liderul PSD.
Grindeanu a precizat că este dispus să discute cu liderii grupurilor parlamentare AUR, dar a subliniat că o conversație politică nu înseamnă automat și încheierea unei înțelegeri.
„De la discuții la înțelegere este o diferență mare”, a afirmat acesta.
Președintele PSD susține că există în continuare diferențe fundamentale între social-democrați și AUR. El a invocat inclusiv votul din Parlament asupra proiectului privind mecanismul european SAFE.
Grindeanu a afirmat că el a votat proiectul, deși consideră că există anumite semne de întrebare privind constituționalitatea acestuia. În schimb, opoziția AUR față de proiect ar fi avut, în opinia sa, alte motivații decât cele juridice.
„Nu mi s-a schimbat cu nimic părerea de ieri”, a spus liderul PSD despre relația cu AUR.
PSD vrea o majoritate „transparentă și pro-occidentală”
Grindeanu a respins acuzațiile potrivit cărora criza desemnării premierului ar fi provocată de orgoliile liderilor politici.
El susține că PSD a acceptat scenariile propuse de UDMR și de grupul minorităților naționale, deși social-democrații formează cel mai mare partid din Parlament.
„Ne vom așeza la masă atunci când vom avea o soluție care să întrunească o majoritate transparentă în Parlament, pro-occidentală”, a declarat Grindeanu.
Liderul PSD a precizat că poartă zilnic discuții politice, dar că nu a vorbit în ultimele zile cu președintele Nicușor Dan.
Atac la adresa PNL
Sorin Grindeanu a negat că PSD ar negocia cu parlamentari neafiliați pentru construirea unei majorități.
El a criticat, în schimb, conducerea PNL, pe care a acuzat-o că îndepărtează lideri vechi din partid și promovează persoane venite din alte formațiuni.
Grindeanu a dat exemplul unui fost senator SOS despre care susține că ar fi fost instalat de liberali la conducerea unei organizații județene.
„N-am să fac așa ceva la PSD, să dau afară șefi de filială ca să pun oameni care au venit de la alte partide și care nu au niciun fel de vechime în partidul pe care îl conduc”, a afirmat președintele social-democraților.
Sursă foto – sorin.grindeanu/facebook



