Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, îl acuză pe Sorin Grindeanu că a provocat căderea Guvernului fără să aibă o soluție politică pentru formarea unei noi majorități. Reprezentanta USR susține că actualul blocaj poate fi depășit prin organizarea alegerilor anticipate.
„Domnul Grindeanu are o problemă fundamentală: a distrus țara asta și acum habar nu are de unde își face rost de o majoritate”, a declarat Diana Buzoianu, miercuri seară, la B1 TV.
Aceasta a respins criticile privind menținerea în funcție a Guvernului interimar și a afirmat că Executivul respectă prevederile constituționale.
„De ce nu plecăm? Răspunsul este foarte simplu: pentru că noi citim Constituția. Spre deosebire de domnul Grindeanu. Constituția spune foarte clar că, dacă un guvern a fost demis, rămâne interimar până când este propus un guvern care obține majoritatea în Parlament”, a spus Buzoianu.
„Majoritatea pe care o plănuiau nu exista”
Ministrul interimar susține că PSD a depus moțiunea de cenzură mizând pe o majoritate parlamentară care nu a existat niciodată.
Potrivit acesteia, social-democrații ar fi urmărit revenirea la guvernare, deși fuseseră avertizați că nu dispun de suficiente voturi.
„Își planificau această reîntoarcere pe o majoritate care nu exista. Noi le-am spus de la bun început că această majoritate nu există. Acum sunt toți șocați că nu există majoritatea despre care toată lumea i-a avertizat”, a declarat reprezentanta USR.
Buzoianu i-a cerut liderului PSD să își concentreze eforturile asupra formării unei majorități, în loc să solicite plecarea Guvernului interimar.
„Dacă domnul Grindeanu este în fiecare zi preocupat de ce nu pleacă Guvernul, să folosească această energie pentru a forma o majoritate în Parlament”, a spus aceasta.
USR cere alegeri anticipate
Diana Buzoianu consideră că, dacă PSD nu poate construi o nouă majoritate după ce a contribuit la demiterea Guvernului, partidele trebuie să accepte scenariul alegerilor anticipate.
„Dacă nu poate să facă această majoritate în Parlament, după ce a doborât un guvern, să nu-și mai trimită secunzii la bătaie să spună că nu se pot organiza alegeri anticipate. Să acceptăm că avem nevoie de alegeri anticipate”, a afirmat ministrul interimar.
Aceasta susține că prelungirea crizei politice îi avantajează pe extremiști și adâncește nemulțumirea populației față de partidele tradiționale.
„Toată această perioadă de instabilitate prelungită nu poate să facă decât să crească mișcările extremiste”, a avertizat Buzoianu.
„Românii nu au votat circul acesta”
Reprezentanta USR afirmă că ieșirea din criză presupune revenirea la vot și o resetare a scenei politice.
Ea a acuzat PSD că folosește voturile din Parlament pentru a obține avantaje politice, chiar cu riscul ca România să piardă fonduri importante.
„Românii nu au votat circul acesta. Nu au votat un partid care a promis că va aduce banii în România, dar care acum șantajează cu voturile în Parlament, iar noi riscăm să pierdem miliarde pentru jocul lor politic”, a declarat Diana Buzoianu.
Ministrul interimar consideră că, în cazul organizării unor noi alegeri, electoratul ar sancționa actualul comportament al PSD.
„Este un joc absolut cinic. Nu cred că românii au votat asta și cred că, dacă astăzi ar fi alegeri, ar taxa acest comportament”, a concluzionat Buzoianu.
Sursă foto – diana.buzoianu/facebook



