Congresul PSD din noiembrie, între ordine de partid și strigăt de reformă

Partidul Social Democrat traversează, probabil, una dintre cele mai complicate etape din ultimii ani. Cu doar câteva săptămâni înainte de congresul programat pentru începutul lunii noiembrie, două evenimente majore au zdruncinat percepția publică asupra formațiunii: recunoașterea, de către liderul interimar Sorin Grindeanu, a erodării partidului și a greșelilor strategice care au dus la prăbușirea sub pragul de 20% în sondaje, și plecarea spectaculoasă a senatorului Titus Corlățean, care și-a anunțat demisia după 24 de ani de apartenență la PSD.

Grindeanu: între luciditate și reproșuri strategice

Sorin Grindeanu a admis public, într-o intervenție la Antena 3, că PSD se confruntă cu o dublă uzură — de guvernare și de strategie politică. Într-un gest rar de sinceritate, liderul interimar a indicat drept cauză principală faptul că social-democrații „au crezut prea mult în cuvântul celor de la PNL” înaintea alegerilor europarlamentare. Tentativa de listă comună s-a transformat într-un conflict prelungit, soldat cu pierderi de imagine pentru ambele partide și cu un câștig clar doar pentru AUR, care astăzi, potrivit sondajelor Avangarde, este creditat cu 41% din intențiile de vot.

„A fost un circ timp de șase luni în România, în care nu a câștigat nimeni”, a spus Grindeanu, referindu-se la perioada de tensiuni post-europarlamentare. Într-o formulare care merită reținută, liderul PSD a sugerat că partidul său ar fi trebuit „să discute mai mult cu Victor Ponta, pentru a nu candida”. Declarația e semnificativă nu doar prin ceea ce spune despre Ponta, ci și prin ceea ce dezvăluie despre conștientizarea fragmentării stângii.

Corlățean: ruptura morală și finalul unei iluzii

În același timp, Titus Corlățean — una dintre vocile moderate și intelectuale ale PSD — a decis să plece, anunțând că „proiectul de înnoire profundă” pe care îl imagina nu mai este posibil. Mesajul său, dur, descrie partidul drept „un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale”, lipsit de curaj și de dezbatere reală.

Corlățean vorbește despre o formațiune „cu conținut economic”, condusă de lideri „tranzacționali”, și acuză o atmosferă de supraveghere internă, de frică și conformism. Faptul că îi menționează explicit pe Robert Cazanciuc și Constantin Toma, dar evită să numească alți susținători „pentru a-i proteja”, arată că ruptura sa nu este singulară, ci simptomatică pentru o nemulțumire latentă.

Prin acest gest, Corlățean lasă descoperită flanca morală a partidului și transmite, indirect, mesajul că actuala conducere interimară nu mai poate genera un proces autentic de reformă internă.

Congresul din noiembrie: între consolidare și risc de implozie

În mod paradoxal, plecarea lui Corlățean îl avantajează momentan pe Grindeanu. Liderul interimar rămâne fără un contracandidat cu greutate, dar moștenește și o problemă: o percepție publică deteriorată și o bază militantă fragmentată.

Congresul din 7 noiembrie se anunță, astfel, nu doar o etapă procedurală de alegere a unei conduceri, ci un moment de redefinire identitară pentru PSD. Fie Grindeanu va reuși să impună o linie pragmatică, bazată pe continuitate și pe gestionarea crizei din coaliția de guvernare, fie partidul riscă o spirală de demotivare internă și noi plecări.

În actualul context politic — cu AUR dominant în sondaje, cu PNL prins între loialitatea față de premierul Bolojan și propriile disensiuni interne, iar USR aflat în căutare de relevanță — PSD pare prins între două tentații: să se retragă strategic în defensivă sau să recupereze, printr-un discurs social clar și coerent, electoratul pierdut.

Ce urmează

Pentru Grindeanu, provocarea majoră nu va fi doar aceea de a câștiga congresul, ci de a demonstra că poate recâștiga încrederea unei baze tot mai cinice. În fața unui partid obosit de tranzacții, dar și a unui electorat care cere consecvență și onestitate, discursul său despre „erori asumate” și „parteneriate ratate” va trebui completat cu o strategie de reconstrucție reală.

În lipsa acesteia, demisia lui Titus Corlățean ar putea rămâne nu o excepție, ci începutul unui efect de domino.

Congresul PSD din noiembrie nu va fi doar o alegere de președinte, ci un referendum intern asupra viitorului stângii românești. Grindeanu vorbește despre greșeli tactice; Corlățean despre o decădere morală. Între aceste două perspective se află întrebarea esențială: mai poate PSD deveni un partid de speranță, sau va rămâne captiv al propriilor calcule și frici?

Sursă foto – pixabay.com