Nicuşor Dan a declarat la conferința de presă de la Constanța că vom avea un raport complet privind anularea alegerilor din 2024.
„Există mai multe variante de lucru. În tot timpul acesta, au existat şi colective şi rapoarte sectoriale pe ce s-a întâmplat, o să avem un raport complet. Nu o să vă dau acum în termen, dar într-un termen rezonabil din momentul ăsta”, a spus şeful statului, la Constanţa.
„Şi eu sunt nerăbdător să închidem acest capitol din istoria noastră recentă. Pot să vă spun două lucruri, înainte. Din punct de vedere juridic, chestiunea este clară, adică am avut un candidat care a încălcat flagrant legea electorală românească, şi în felul ăsta s-a pus într-o situaţie de neechitate faţă de toţi ceilalţi candidaţi. Asta este partea juridică”, a precizat Nicuşor Dan.
„Ce îmi doresc eu de la acest raport este să avem o poză mai generală care, în momentul în care va exista, va fi mult mai uşor de înţeles de o categorie largă a populaţiei. Ăsta este scopul meu. În loc să dăm nişte demonstraţii A implică B, B implică C care pot să fie, care sunt relativ tehnice, să dăm poza generală. Şi când o să dăm poza generală, atunci vă asigur că multă lume o să spună da, avem o influenţă rusă”, a menţionat preşedintele.
Sursă foto – nicusor.dan/facebook



