Presa internaţională tratează în regim de breaking news ştirea interzicerii candidaturii lui Călin Georgescu, „în ciuda avertismentelor din partea SUA” şi care „ar putea agrava turbulenţele politice din ţară”.

sondaj

Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul partidului Lega, de extremă-dreaptă, intră în linia celor care văd în respingerea candidaturii lui Călin Georgescu un atac asupra democraţiei şi îşi declară, într-o postare pe X, solidaritatea cu „numeroşii cetăţeni români care, în patria lor şi în Italia, sunt jefuiţi de dreptul la vot printr-un foarte grav furt de democraţie”.

Statele Unite şi-au anunțat aliaţii din NATO că intenţionează să înceteze participarea la planificarea viitoarelor exerciţii militare din Europa, după cum a informat ziarul suedez Expressen citând surse din domeniu. Cu toate acestea, exercițiile NATO deja planificate pentru 2025, în care SUA joacă un rol important, nu vor fi afectate, susține ziarul.

Fostul guvernator al Băncii Centrale canadiene, Mark Carney, a câştigat cursa pentru a deveni liderul Partidului Liberal, de guvernământ, şi îi va succeda lui Justin Trudeau în funcţia de prim-ministru, arată rezultatele oficiale ale votului din partid, anunţate duminică, relatează Reuters.

Israelul trimite astăzi o delegaţie la Doha pentru o nouă rundă de discuţii privind prelungirea unei încetări fragile a focului în Gaza, după ce a întrerupt furnizarea de energie electrică pentru a spori presiunea asupra Hamas, relatează The Times of Israel.

Secretarul de stat american Marco Rubio se va deplasa în Arabia Saudită în perioada 10-12 martie pentru discuţii cu o delegaţie ucraineană, a anunţat duminică Departamentul de Stat, potrivit Reuters.

Viitorul cancelarul al Germaniei, conservatorul Friedrich Merz, doreşte să poarte discuţii cu Franţa şi Marea Britanie cu privire la partajarea scutului armelor lor nucleare, ceea ce nu ar constitui un substitut pentru protecţia nucleară americană a Europei, relatează Reuters.

Nimic nu este exclus din discuţie atunci când vine vorba de strângerea de fonduri pentru apărare, a declarat duminică şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizând că valori europene precum democraţia şi statul de drept sunt ameninţate într-o lume din ce în ce mai „tranzacţională”. Fără a-l menţiona pe Donald Trump pe nume, şefa executivului UE a declarat reporterilor că există un nou sentiment de urgenţă în sfera geopolitică şi că „ceva fundamental” s-a schimbat de când ea şi-a început al doilea mandat, la 1 decembrie, în urmă cu 100 de zile, relatează The Guardian.

Portalul rus Topwar citează presa ucraineană care semnalează că, după ce recent SUA au încetat să mai transfere informații la Kiev, inclusiv informații prin satelit, reprezentanții americani au întrerupt acum și sprijinul pentru echipamentele de război electronic instalate pe avioanele de vânătoare F-16 întrebuințate de Forțele Aeriene ale Ucrainei.

China, Iranul și Rusia vor începe luni exerciții militare navale comune în apropierea Iranului, relatează Reuters, citând Teheranul și Ministerul chinez al Apărării.

Partidul bavarez CSU, care a câștigat alegerile parlamentare din februarie în alianță cu CDU, dorește reintroducerea serviciului militar obligatoriu în Germania în acest an.

Premierul australian Anthony Albanese a declarat că Australia este deschisă pentru desfășurarea de trupe în Ucraina, ca parte a unei misiuni de menținere a păcii care va supraveghea respectarea unui viitor încetare a focului între Ucraina și Rusia.

 

Sursa foto – alert24.ro