O echipă internațională de cercetători a anunțat descoperirea celor mai vechi dovezi ale prezenței umane din Europa la situl Grăunceanu, situat în Valea Râului Olteț din România. Conform unui studiu publicat în revista Nature Communications, situl datează de cel puțin 1,95 milioane de ani, depășind astfel cele mai vechi descoperiri de până acum din Dmanisi, Georgia, care sunt estimate la 1,85-1,77 milioane de ani.

sondaj

Descoperirile principale

Cercetătorii au identificat la Grăunceanu mai multe oase de animale marcate cu tăieturi, despre care se crede că au fost realizate de hominini timpurii. Opt oase prezintă urme de tăieturi cu un grad ridicat de încredere, iar alte 13 specimene arată semne probabile de prelucrare. Aceste urme au fost descoperite pe oase aparținând mamiferelor cu copite, indicând activități de măcelărie practicate de acești primi locuitori ai Europei.

Estimările vârstei sitului au fost realizate utilizând tehnici avansate de datare cu uraniu-plumb (U-Pb), confirmând astfel că acest sit reprezintă una dintre cele mai bine datate localități ale homininilor timpurii de pe continent.

Context istoric și paleoecologic

Până la această descoperire, situl de la Dmanisi era considerat cea mai timpurie dovadă a prezenței homininilor în afara Africii. Descoperirea de la Grăunceanu sugerează că dispersarea homininilor în Eurasia ar fi putut avea loc chiar înainte de acum 2 milioane de ani, ceea ce ridică noi întrebări privind traseele migratorii timpurii.

Analizele izotopice ale dinților de cal din sit indică faptul că mediul de atunci era unul de pășuni deschise cu zone de pădure, oferind resurse variate pentru supraviețuirea homininilor. Climatul temperat, cu variații sezoniere, ar fi permis o adaptare eficientă a acestor populații timpurii.

Importanța sitului Grăunceanu

Situl Grăunceanu face parte din Formațiunea Tetoiu, o regiune sedimentară dacică bogată în fosile, cu straturi care datează de la baza Pleistocenului până la aproximativ 1,3 milioane de ani. Excavările inițiale din anii 1960 au indicat potențialul sitului, dar noile tehnologii de datare au oferit informații mai precise despre vârsta acestuia.

Alte situri din Valea Râului Olteț, precum Pietriș, Valea Roșcați și Fântâna lui Mitilan, au furnizat, de asemenea, fosile relevante pentru înțelegerea ecologiei și dispersării homininilor timpurii.

Descoperirea de la Grăunceanu reprezintă un punct de referință în studiul evoluției umane, sugerând că Europa de Est a jucat un rol crucial în migrarea timpurie a homininilor. Totuși, lipsa uneltelor de piatră sau a fosilelor de hominini in situ lasă loc pentru cercetări suplimentare care să confirme identitatea speciei responsabile pentru activitățile de măcelărie.

Această descoperire ridică întrebări importante despre momentul exact și succesul pe termen lung al dispersării homininilor din Africa, fiind subiect de dezbatere în comunitatea științifică.

 

Sursa foto –  Nature.com