Matei Păun a spus cu voce tare ceea ce, până acum, părea doar o explicație neoficială din jurul Cotroceniului: Nicușor Dan nu vrea un război total cu PSD și nu își vede mandatul ca pe o cruciadă anti-social-democrată. Fost strateg de campanie al actualului președinte și una dintre vocile care cunosc bine logica politică din jurul acestuia, Păun a oferit, în podcastul „Vorbitorincii”, o interpretare tranșantă a modului în care șeful statului se raportează la criza politică, la PSD, la căderea lui Ilie Bolojan și la varianta unui guvern tehnocrat.
Mesajul său este incomod pentru o parte a electoratului care l-a votat pe Nicușor Dan tocmai cu speranța unei confruntări frontale cu PSD. Potrivit lui Păun, președintele nu a intrat în această funcție pentru a porni un „jihad” politic, ci pentru a încerca să producă reforme și soluții instituționale într-un sistem parlamentar complicat.
„Nicușor, el nu și-a dorit să fie președinte, cred eu, ca să înceapă un jihad împotriva PSD-ului sau altor partide. El și-a dorit să fie președinte ca să atingă anumite obiective de reformă, de politici publice și așa mai departe”, a declarat Matei Păun.
Păun respinge categoric acuzația că Nicușor Dan ar fi devenit „omul PSD-ului” sau că ar proteja social-democrații în actualul blocaj politic.
„Ideea asta că Nicușor ar fi omul PSD-ului pentru mine este o absurditate totală. Este o absurditate totală”, a spus acesta.
În lectura lui Matei Păun, relația cu PSD nu este o formă de complicitate politică, ci o obligație constituțională și instituțională. PSD este cel mai mare partid parlamentar, iar un președinte nu poate construi o soluție de guvernare ignorând aritmetica din Parlament.
„O negociere politică? Asta este și jobul lui, să negocieze politic cu toate partidele”, a afirmat Păun.
Fostul strateg avertizează că un atac frontal al președintelui la adresa PSD ar putea produce exact efectul invers celui dorit: radicalizarea social-democraților și împingerea lor spre o alianță cu alte forțe politice.
„Cumva noi ne-am dorit ca Nicușor să nu mai interacționeze cu PSD-ul. Am dorit, de fapt, ca Nicușor să înceapă un soi de jihad împotriva PSD-ului. Ce s-ar întâmpla în momentul în care Nicușor începe să se comporte ca atare? Eu cred că n-ar face decât să împingă PSD-ul într-o alianță cu alții”, a explicat Matei Păun.
Acesta spune că frustrările unei părți din electoratul lui Nicușor Dan au fost proiectate asupra președintelui, deși realitatea politică din Parlament nu a fost creată de acesta.
„Problema acestor oameni principal, de fapt, este că PSD-ul a luat voturile pe care le-a luat și are procentele pe care le are în Parlamentul României. Acest lucru nu este vina lui Nicușor”, a declarat Păun.
Mai mult, el a sugerat că victoria lui Nicușor Dan s-a sprijinit nu doar pe un vot direct de susținere, ci și pe un vot util, anti-sistem sau anti-PSD, care a produs așteptări greu de livrat constituțional.
„Nicușor Dan a fost votat de vreo 20% din populație în mod liber, ca să zic așa. Diferența de la 20% până la 50% a fost un vot util. Pentru dânșii, când l-au susținut pe Nicușor, au suprapus asupra dânsului sentimentele lor cu privire la PSD, cu privire la statul român și așa mai departe”, a spus Matei Păun.
De ce nu l-a salvat pe Bolojan
Una dintre cele mai sensibile teme atinse de Păun a fost căderea Guvernului Bolojan. Întrebat de ce Nicușor Dan nu a intervenit mai apăsat pentru a-l salva pe fostul premier, Păun a răspuns că președintele nu avea pârghii reale pentru a schimba rezultatul unei moțiuni de cenzură.
„Dar cum să-i fi împiedicat, sunt curios?”, a spus Păun.
Acesta a respins ideea că o ieșire publică agresivă a președintelui ar fi putut schimba votul din Parlament.
„O ieșire pe baricade a președintelui într-o încercare de a-l salva pe domnul Bolojan, eu sunt destul de sceptic că asta ar fi fost o soluție”, a afirmat fostul strateg.
În opinia sa, Nicușor Dan nu putea opri căderea guvernului doar prin presiune publică sau printr-un apel politic de ultim moment.
„Eu nu cred că președintele avea pârghiile necesare astfel încât să îl salveze. Mie nu îmi este clar ce ar fi putut să fi făcut, dar cu efect, cu efect, cu un impact real, ca să prevină moțiunea de cenzură”, a declarat Matei Păun.
Păun a insistat că relația dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan a fost una de respect, dar că președintele nu poate duce toate bătăliile simultan.
„Cred că tot timpul l-a respectat”, a spus el.
„E posibil să considere criza economică fiind prioritară. E posibil să-și aleagă luptele. Pentru că nu poți să duci lupte pe cinci fronturi separate în același timp”, a adăugat Păun.
Președintele, între Constituție și blocajul partidelor
Matei Păun a descris un președinte nemulțumit de situație, dar atent să nu depășească limitele mandatului constituțional. Potrivit acestuia, Nicușor Dan încearcă să găsească o ieșire din criză fără să forțeze instituțiile și fără să transforme Cotroceniul într-un centru de comandă partizană.
„Urmărește Constituția și urmărește mandatul așa cum îl înțelege, încearcă să găsească o ieșire din criza actuală politică pe care nu el a declanșat-o”, a afirmat Păun.
El a spus că starea președintelui este vizibil schimbată de presiunea momentului politic.
„E mai sumbru. Se citește pe fața lui că e nemulțumit. E o persoană care nu vociferează mult, dar se poate citi asupra lui acest lucru”, a spus Matei Păun.
În același timp, fostul strateg a susținut că justiția rămâne una dintre temele profunde ale mandatului lui Nicușor Dan.
„Dacă există un subiect care îi este într-adevăr drag, este subiectul justiţiei”, a spus Păun.
„El înţelege foarte bine, a trăit neajunsurile sistemului juridic, le cunoaşte mult mai bine decât le cunoaştem noi”, a adăugat acesta.
Păun susține varianta unui guvern tehnocrat
În privința soluției de guvernare, Matei Păun a pledat pentru o formulă tehnocrată de tranziție, într-un moment în care partidele par incapabile să iasă din logica interesului propriu.
„Opţiunea mea personală ar fi fost mai degrabă pe o alegere tehnocrată”, a declarat acesta.
Păun a explicat și ce înțelege prin tehnocrat: o persoană cu expertiză, dar fără dependențele politice și clientelare ale partidelor.
„Din punctul meu de vedere, un tehnocrat e o persoană apolitică, cu competenţa tehnică necesară pe domeniul respectiv, dar fără legăturile şi bagajul politic”, a spus el.
În această logică, Păun l-a plasat și pe Eugen Tomac, despre care a spus că nu îl vede ca pe un politician captiv unor mari rețele clientelare.
„Despre Eugen Tomac, eu nu cred că este o persoană aservită politic, eu cred că este destul de apolitic”, a afirmat Matei Păun.
„Partidul pe care l-a condus, PMP, nu a fost un partid care să atragă un sistem clientelar care să vină cu datorii la pachet”, a adăugat acesta.
În schimb, Păun a criticat dur partidele parlamentare, despre care spune că fac prea multă politică și prea puțină administrație.
„Partidele fac foarte multă politică şi mult prea puţină administraţie”, a spus el.
„Niciunul dintre aceste partide, în ceea ce mă priveşte, nu joacă într-o manieră constructivă. Fiecare are nişte doleanţe pe care încearcă să şi le rezolve, în detrimentul interesului naţional”, a declarat Matei Păun.
Anticipatele, un scenariu de avarie
Matei Păun nu exclude posibilitatea alegerilor anticipate, dacă partidele continuă să blocheze formarea unei majorități. Totuși, el avertizează că anticipatele pot produce rezultate greu de controlat, inclusiv pentru cei care le cer.
„Dacă nimeni nu-şi doreşte niciun compromis, probabil că mai devreme sau mai târziu vom ajunge la anticipate”, a spus Păun.
„Anticipatele, de regulă, aduc multe surprize. În special celor care şi le doresc”, a avertizat acesta.
El a precizat însă că nu consideră anticipatele prima opțiune și că Nicușor Dan a spus în mod repetat că nu le dorește.
„Nu spun că este o variantă iminentă, nu spun că este prima opţiune. Nicuşor Dan a spus în mod repetat că nu-şi doreşte anticipate”, a explicat Păun.
„Dar până la urmă, dacă sistemul politic continuă să fie blocat la nesfârşit, trebuie să existe un exit, o ieşire din acest context”, a completat acesta.
Criza economică, adevăratul fundal al crizei politice
Dincolo de jocul partidelor, Matei Păun spune că România se află într-un moment economic extrem de grav. În opinia sa, criza politică nu poate fi înțeleasă fără dezechilibrul macroeconomic în care se află țara.
„Ca să înţelegem momentul politic, cred că trebuie să înţelegem momentul economic”, a spus Păun.
Acesta a descris situația economică în termeni duri.
„Recesiune clar, în mod evident”, a spus el.
„Situaţia e proastă şi probabil că se va înrăutăţi înainte să se îmbunătăţească”, a adăugat Matei Păun.
Potrivit acestuia, România traversează un dezechilibru macroeconomic profund, care riscă să se transforme într-o criză de credibilitate externă.
„Situaţia macroeconomică a României este într-un profund dezechilibru în momentul de faţă”, a declarat el.
„Nu văd lumina la capătul tunelului, în momentul de faţă”, a mai spus Păun.
El a avertizat inclusiv asupra riscului de downgrade din partea agențiilor de rating.
„Downgrade-ul agenţiilor de rating care, după părerea mea, în momentul de faţă e cvasi-inevitabil”, a afirmat acesta.
Matei Păun susține că România se află într-o criză de credibilitate maximă, dar că responsabilitatea nu poate fi pusă exclusiv pe umerii lui Ilie Bolojan.
„În momentul de faţă trecem printr-o criză de credibilitate maximă şi nu cred că putem da vina pe dânsul”, a spus Păun, referindu-se la Ilie Bolojan.
„Cred că mai degrabă se cere o responsabilitate politică împărţită şi asumată de toată lumea”, a adăugat el.
Populismul va crește dacă economia nu se stabilizează
Matei Păun avertizează că instabilitatea economică va alimenta inevitabil populismul. În absența unei stabilizări, partidele radicale vor avea teren fertil pentru a crește.
„Populismul va creşte dacă economia va rămâne într-o situaţie dificilă”, a spus acesta.
Întrebat dacă economia ar putea începe să crească din această vară, Păun a respins categoric scenariul.
„E exclus”, a răspuns el.
În opinia sa, o stabilizare reală ar putea fi sperată abia în 2027.
„Îmi doresc foarte tare să văd o stabilizare a situaţiei în 2027”, a spus Matei Păun.
Intervenția fostului strateg al lui Nicușor Dan arată, în fond, linia de apărare a Cotroceniului în fața criticilor venite chiar din zona propriului electorat: președintele nu vrea să rupă PSD de la masă, nu crede că putea salva Guvernul Bolojan printr-un gest de forță și pare să considere că prioritatea momentului nu este războiul politic, ci evitarea unei prăbușiri economice și instituționale.
Emisiunea integrală – AICI.
Sursă foto – captură foto Vorbitorincii



