Daniela Oancea, director al Liceului Internațional King George, ne oferă o privire detaliată asupra standardelor înalte, ofertei educaționale de excepție și așteptărilor elevilor într-o școală privată de top.

sondaj

Aceasta explică profilul distinct al elevului de la King George, criteriile de selecție ale profesorilor și importanța unui mediu educațional care promovează excelența și dezvoltarea holistică a tinerelor generații. Aflăm de ce Liceul Internațional King George este alegerea potrivită pentru părinții care doresc o educație completă și de calitate pentru copiii lor.

Alert24 – Există un profil al elevului de la King George?

Oancea DanielaÎn cadrul Liceului Internațional King George există cu siguranță un profil distinct al elevului, dar este important să subliniem că oferta educațională a unei instituții private se adresează unui segment relativ restrâns de părinți și elevi din România. Este esențial să recunoaștem că există copii remarcabili și în școlile publice, pe care ne-ar fi plăcut să-i avem ca elevi.

O școală privată nu deține un monopol asupra inteligenței și creativității tinerei generații și nu se află în opoziție cu învățământul public, ci mai degrabă reprezintă un mediu unde dependența de factori externi este redusă. Școala noastra primoveaza o cultură organizațională orientată spre învățare, pentru care suntem direct responsabili.

Ne dorim să atragem elevi care manifestă dorință de cunoaștere, curiozitate, abilitatea de a se integra ușor într-un grup și care împărtășesc valori precum empatia și compasiunea, dar si un puternic spirit de competiție . Este important ca acești copii să înțeleagă că școala este un loc unde înveți să-ți asumi responsabilități. Dacă există elevi care sunt de părere că învățământul privat reprezinta un mijloc prin care se obtine o diploma de absolvire sau că nevoile lor sunt singurele care contează, probabil că nu suntem școala potrivită pentru ei. Liceul International King George este locul in care starea de bine și exigențele actului educațional depind de toți cei implicați, inclusiv sau, mai bine spus, depind în proporție foarte mare de elevi.

Nu suntem în căutarea unor elevi neapărat olimpici, deși ne bucurăm să avem elevi cu aptitudini deosebite și îi sprijinim să-și atingă potențialul maxim. Criteriile noastre se concentrează pe atitudinea față de învățare. În viziunea noastră, școala nu este doar o rampă pentru performanțe academice, ci și un mediu în care orice copil să înțeleagă că este special și că poate excela într-un domeniu.

Alert24 – Care sunt criteriile în funcție de care v-ați ales profesorii?

Daniela Oancea – Profesorii care formează echipa Liceului Internațional King George reprezinta sufletul acestei institutii, sunt oamenii care, alături de elevi și părinți, modelează și dezvolta acest organism viu, educația. Anunțând deschiderea școlii și principiile noastre educaționale, am atras oameni dedicați actului educațional, atat din mediul public, cât și  profesori formați exclusiv in școli private. Acești profesori își respectă statutul și își asumă responsabilitatea actului didactic.

Nu este ușor să atragi profesori în învățământul particular; este nevoie de încredere că munca lor va fi apreciată și susținută, avand in vedere timpul dedicat pregatirii elevilor. Am căutat profesori care să valorifice potențialul copiilor, să lucreze în echipă și să înțeleagă puterea colaborării. Colegii mei încearcă să fie cea mai bună versiune a lor ca profesori. Și chiar reusesc. Sunt în fiecare zi cea mai bună versiune a lor. Ii admir pentru acest lucru.

Pe lângă experiență, am dorit profesori autonomi, creativi și curajoși în a-și exprima opinia, pentru ca ei reprezintă un vector important al societății, ei sunt adevărații influenceri  ai acestei generații și poarta în mâinile si mintea lor destine a sute de copii. Profilul profesorului King George? Acea persoana care dorește să aibă o contribuție reală în cadrul școlii, a societății, să simtă că rezultatele elevilor aparțin echipei, ca un profesor  înseamnă, de fapt, toți membrii echipei.

Alert24 – Care sunt cele mai relevante puncte din oferta educațională, inclusiv cea extracurriculară de la King George?

Daniela Oancea – Într-adevăr, ceea ce în mod constant le insuflăm elevilor noștri, indiferent de nivelul de învățământ, este dorința de a reuși să fie relevanți, să aibă lucruri de spus, să devină mentori pentru ceilalți, să aibă obiective, un scop definit, iar fiecare zi să îi apropie, prin experiențele trăite, de destinatia lor finală. Oferta educațională a Liceului Internațional King George nu reprezintă un cumul de discipline sau o diversitate de programe de studiu, reprezintă o călătorie firească a unor generații de elevi spre definirea unor caractere frumoase, puternice și echilibrate. Caracterul internațional al scolii noastre nu este dat doar de faptul ca reunește elevi de diferite naționalități, care împărtășesc valori și culturi diverse, ci, în egala măsură, este dat de cele doua curriculum-uri propuse in paralel, național și britanic, dublu acreditate, oferind absolvenților diplome recunoscute de cele mai prestigioase universități din întreaga lume.

Pe de alta parte, continuăm și dezvoltăm politicile noastre „fără bullying” și „fără meditații”, principii care răspund nevoilor reale ale copiilor și părinților. În programul de studiu extins vom insista pe ore de consolidare pentru limba română, matematică și limba engleză, precum și pe limbile germană, franceză și spaniolă, inclusiv cu profesori nativi. Extindem proiectele de învățare colaborativă, cluburile și activitățile de științe, gândire critică, aplicații practice în fizică, biologie sau chimie. Facilităm ateliere de scriere creativă, dezbatere, public speaking, bandă desenată, electronică pentru copii, robotică, programare și pregătire pentru examenele Cambridge.

Pregătirea pentru examenele naționale este o prioritate a Liceului Internațional King George, oferind un program consistent pentru elevii de clasa a VIII-a, a XII-a, a celor care susțin examene IGCSE sau A level, pentru a le asigura promovarea fără emoții.

În final, dorim ca experiența învățării in cadrul Liceul International King George să fie un motiv de mândrie și apartenență la o comunitate în care educația particulară nu înseamnă elitism, ci un mediu în care copiii vin cu plăcere, sunt în siguranță și învață cu adevărat.

Alert24 – De ce Liceul Internațional King George?

Daniela OanceaPentru experiențe. Pentru a înțelege că educația este importantă, este necesară, educatia înseamnă evoluție și îți dă sens. În cadrul Liceului Internațional King George ne dedicăm formării unor elevi cu personalități puternice și abilități multidisciplinare, pregătiți pentru provocările secolului XXI. Elevii noștri se remarcă prin inteligență, curaj și creativitate, devenind conștienți de propria lor învățare și capabili să ia inițiativa în rezolvarea problemelor.

Plasăm elevul în centrul atenției și încurajăm o învățare activă, unde fiecare elev își identifică obiectivele și își construiește propriul sistem de cunoștințe. Metodele noastre de predare implică o colaborare activă între profesori și elevi, stimulând gândirea critică și creativitatea.

Ne străduim să dezvoltăm o comunicare profundă și deschisă între elevi și profesori, oferind o educație modernă și personalizată. In școala noastră, fiecare copil învață să gândească independent și să-și construiască o fundație solidă pentru viitor.

Alegând Liceul Internațional King George, alegeți o școală de încredere, cu o oferta educațională de excepție, unde educația, dezvoltarea armonioasă și succesul academic al elevilor sunt priorități.

 

Sursă foto – alert24.ro