Otilia Vîrvorea este un cadru didactic atipic, în cel mai bun sens, și ne dă speranța de schimbare în sistemul educațional din România. Într-o sâmbătă înzăpezită din Bârlad și împrejurimile lui, elevii săi din clasa a X-a a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” fac naveta din mediul rural, în frig, pentru a participa la o activitate de educație non-formală, în care urmează să își cunoască mai bine emoțiile.

sondaj

Întâlnirea face parte din cadrul unui proiect scris de diriginta lor, Otilia Vîrvorea, profesoară de engleză, pentru dezvoltarea mindsetului de creștere.

Un psiholog este implicat și reușește să le explice adolescenților, într-un cadru prietenos, ce înseamnă emoțiile, stima de sine sau teama de eșec și, împreună cu profesoara, îi ajută să învețe să le gestioneze. De asemenea, să identifice un scop și pașii pe care trebuie să îi facă pentru atingerea lui.

„Am avut ninsoare peste noapte și zăpadă dimineață, au stat câte 50 de minute în stație ca să ajungă aici, într-o sâmbătă. (…)

Îmi propun să dezvolt în clasa mea un mediu în care elevilor mei să nu le fie teamă de greșeală. În școala românească, în general, se corectează greșeli.

Noi, ca profesori, parcă le vânăm, iar copiilor le este foarte teamă să greșească și nu conștientizează propriul lor proces de creștere.

Îmi doresc să apropii elevii între ei, să nu mai râdă la greșelile celorlalți, să învățăm cum să ne ajutăm, să dăm feedback pozitiv.”

Continuarea pe Culturaladuba.ro

 

Sursa foto – pixabay.com