Sute de transportatori din toată ţara au participat, joi, la a doua zi de protest, iar camioane din toată ţara au pornit către Bucureşti, pentru a se alătura angajaţilor firmelor de transport care protestează deja, pe centura Capitalei. O delegaţie a transportatorilor a fost primită de reprezentanți guvernamentali pentru a prezenta revendicări. Ministrul Transportorilor, Sorin Grindeanu, a agreat cu reprezentanții unei asociații să reia discuțiile miercurea viitoare. Pe seară au izbucnit tensiuni între forțele de ordine și protestatarii după ce aceștia din urmă au forțat intrarea în București.
UPDATE ora 21.00: Transportatorii nu vor putea intra în București dacă nu vor obține înainte o autorizație de protest, a declarat ministrul de interne Cătălin Predoiu, care a făcut apel la calm și a subliniat că polițiștii nu fac altceva decât să respecte legea prin faptul că blochează intrarea.
„Organele de ordine aplică legea și numai legea. Dacă vreți să forțez, eu, dacă m-aș urca la volanul unui autocamion și aș încerca să intru în Centrul Capitalei aș fi oprit. Nu facem altceva decât să aplicăm legea și le mulțumesc celor care o fac cu promptitudine, fermitate și tact. Situația este sub control. Au încercat să intre, li s-a explicat și mă bucur că nu s-au făcut forțări iraționale și nu au derapat. Fac apel să rămână în litera și în spiritul legii. Așa este normal”, a explicat ministrul pentru Digi24.
Sursa foto – pixabay.com