Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez şi-a menţinut duminică afirmaţiile despre ofensiva de represalii din Gaza care au înfuriat Israelul, afirmând că este „o chestiune de umanitate”, potrivit agenției AFP.

sondaj

Vizitând vineri punctul de trecere Rafah din Egipt împreună cu omologul său belgian Alexander De Croo, Sanchez a declarat că „uciderea fără discriminare a unor civili nevinovaţi” în teritoriile palestiniene este „absolut inacceptabilă”, o poziţie exprimată şi de liderul belgian.

Ambii au cerut o încetare durabilă a focului.

Israelul a anunţat imediat că îi va convoca pe ambasadorii celor două ţări pentru un protest oficial, acuzându-i pe cei doi lideri că „sprijină terorismul”.

Pedro Sanchez a răspuns duminică acuzaţiilor la o reuniune a Partidului Socialist de la Madrid.

„Nu-mi pot imagina situația din Palestina, din Fâșia Gaza, unde aproape jumătate din populație sunt copii”, a spus Sánchez. „Este foarte important să transmitem un mesaj clar de umanitate, de empatie cu acești oameni care suferă această situație teribilă”.

„Comunitatea internațională recunoaște deja Israelul, iar acum ceea ce trebuie să facem este să recunoaștem statul palestinian” – a spus premierul spaniol Pedro Sanchez

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/pedro.sanchezperezcastejon