Orice reclamație venită din partea elevilor, vizând un cadru didactic, imediat se soluționează de către o comisie. Însă atunci când un profesor este abuzat, jignit, înjurat, amenințat de elevi, nu se întâmplă mai nimic. (În acest sens, ne aducem aminte cu toții cazul acelei doamne profesoare căreia, în timpul orei, un elev i-a pus cuțitul la gât! S-a mai auzit oare ceva despre acel caz? S-a soluționat în vreun fel? Absolut nimic, tăcere suverană).

sondaj

Mai mult, după orice sancțiune disciplinară, pentru un bun comportament timp de două luni, elevul va primi tot nota zece la purtare. Fiincă așa sunt legile și statutele.

Dublul standard va distruge școala românească, atât timp cât unii au numai drepturi, iar ceilalți doar obligații, iar ierarhiile au fost, pur și simplu, inversate. Sau poate asta se și dorește…

Așa se întâmplă atunci când elevul a fost pus, pur și simplu, pe un piedestal, iar dascălul a devenit un simplu pălmaș.

PS- Dar, și mai mult, nu-i așa, cei mediocri mai sunt răsplătiți și cu burse de merit.

Să tot înveți în școala românească… – opinie apărută pe pagina de Facebook Colegiul Cadrelo Didactice (C.Marian).

 

 

Sursă foto – pixabay.com