Ca profesor, trebuie să ai multă răbdare și să fii foarte înțelegător cu elevii tăi, nu numai pentru a-i învăța să scrie și să citească, ci și pentru a-i pregăti pentru viață. Fiecare copil este diferit, astfel că profesorii trebuie să aplice strategii diferite pentru a le capta atenția și, implicit, pentru a le oferi educația potrivită.

sondaj

O profesoară de la școala primară din Statele Unite a explicat într-o postare pe Reddit că ea își poate da seama de comportamentul unui copil doar după numele său. Potrivit femeii, elevii care au nume biblice „sunt cei mai predispuși să fie răi”.

Profesoara a povestit pe platforma de socializare că a purtat o discuție cu soțul ei, care este tot profesor, în ceea ce privește numele viitorului lor copil. Discuția a degenerat de la nume de copii la comportamentul lor, având experiența din școală, iar aceasta a realizat că își poate da seama dacă un copil este „bun sau rău” doar după numele lui.

Pe măsură ce ne gândeam la nume pentru copilul nostru, conversația s-a transformat într-o discuție despre copiii pe care i-am avut ca elevi în trecut, care fie aveau nume pe care ni le-am fi dorit pentru copilul nostru, fie au ruinat tot ce era bun la numele lor”, a scris femeia pe platforma de socializare.

Profesoara a mai spus că dacă ar avea o fiică, ar lua în considerare numele de Olivia, pentru că, de obicei, fetele cu numele acesta sunt „super inteligente și cu rezultate bune”. „Sunt vorbărețe și își vor duce treaba la bun sfârșit. Învață repede și sunt fermecătoare”.

În același timp, dacă ar avea un băiat, femeia a spus că i-ar pune cu siguranță numele de Anthony. „Sunt copii super cool și foarte amabili. Tind să muncească din greu. Nu provoacă mari probleme în clasă și vor fi liniștiți și puși pe treabă”, a mai explicat profesoara.

De asemenea, aceasta a vorbit și despre copiii „răi” și despre numele lor. „Orice nume biblic, precum John, Jeremiah, Joana, mă duc cu gândul la copiii care se duc la baie și vin după 30 de minute. Rareori își fac treaba, sunt obraznici și nu respectă regulile”, spune femeia.

Profesoara a mai spus în postarea sa că are o problemă și cu toate numele de fete care se termină în „bella”, precum Isabella sau Annabella. Ea susține că acești copii au „performanțe slabe la învățătură, nu au interes pentru școală și sunt dependenți de telefoanele mobile și de rețelele de socializare”. „Nu am întâlnit nici măcar o elevă cu numele acesta care să muncească din greu pentru note bune”, a spus femeia.

Fetele cu numele de Emily sau Emma au fost și ele introduse pe lista celor „răi”, deoarece, profesoara crede că sunt „super introvertite”. „Sunt tăcute și nu au abilități de auto-promovare. Nu pun întrebări și nu cer ajutorul. Tind să fie împinse de la spate. Nu sunt puternice din punct de vedere academic. Însă sunt copii liniștiți și drăguți”, spune aceasta.

 

 

Sursă foto – pixabay.com