Pe profesorii excelenți sau Merito îi găsim în școlile din România. Am înțeles că nu sunt cei care caută să adune în palmaresul lor doar diplome și calificări, ci sunt acei profesori care își recunosc greșelile, care au învățat din ele, care le dau elevilor voie să aibă ezitări la rândul lor, îi învață cum să gândească și nu ce să gândească.
Unul dintre aceștia este Ionuț David Pirneci, dascăl premiat Merito în acest an, deși aptitudinile și inteligența pe vremea când era la rându-i școlar, îi erau tare mult puse sub semnul îndoielii. Introvert, în umbră, un spirit căruia nu îi plăcea să iasă în evidență, care nu răspundea deloc la ore, care era sancționat cu fiecare ocazie, ale căror crezuri nu erau luate în serios, în potențialul căruia nu a crezut niciun dascăl și care, în pofida tuturor acestor aspecte, a ajuns astăzi să fie dascălul pe care el nu l-a avut. În schimb, și l-a dorit mult. A demontat miturile cum că nu poți să devii profesor dacă nu ai avut dragoste pentru carte încă de mic.
Istoria a fost singura materie pe care a îmbrățișat-o și pe care o împărtășește cu dragoste elevilor în școala în care predă acum. Tânărul Ionuț David Pirneci a dobândit, înainte de a intra în învățământ, experiență în câmpul muncii, dar în cu totul alt domeniu, vânzări. Ideea e că oricum nimeni nu-l vedea îmbrăcat în stofa cu care defila „domn Trandafir”, cel despre care învățase în școală. Culmea, Bacalaureatul, examenul maturității cum i se spune, l-a picat de șase ori, dar nu de atâtea ori încât să se demoralizeze și să nu ia calea profesoratului. Singurii care au crezut în el au fost părinții și profesoara de istorie pe care o are ca bun reper pentru tot restul vieții sale.
Mie nu mi-a plăcut deloc școala. Învățătoarea mă pedepsea încontinuu că nu știam tabla înmulțirii și îmi spunea că dacă nu o știu voi ajunge aurolac, nici acum nu o știu în totalitate, dar supraviețuiesc. Nu vedeam relevanța școlii, majoritatea profesorilor nu ne adresau întrebări care să ne facă să gândim, pur și simplu se bazau pe memorarea noastră și ne notau după cum considerau, nu exista o obiectivitate în notare (probabil doar la materiile reale). Țin minte și acum că aveam o profesoară de cultură civică care ne dicta câte 3-4 pagini pe oră și la un moment dat i-am adresat o întrebare despre lecție și am blocat-o, deoarece nu știa să răspundă. Am insistat să răspundă și am primit nota 4 pentru că a considerat că sunt impertinent (atunci nici nu știam ce înseamnă impertinent). Singurul cadru didactic care avea har a fost doamna de istorie care făcea orele interactiv, lucram în echipe, aducea diverse planșe pe care le admiram, aducea un casetofon pe care se regăseau discursurile oamenilor politice pe care le analizam. Întodeauna scotea în evidență aspectele pozitive ale lecției și în ultima oră de istorie ne punea să completăm un chestionar în care să scriem trei aspecte pozitive ale lecției, cât și unul negativ pe care îl putea schimba. Am observa,t că în orele următoare a schimbat o parte din aspectele negative găsite de elevi. Pentru mine este un model și o parte din tehnicile dumneai le-am furat și eu, deși știu sigur că nu pot fi la fel de bun ca dumneai. Chiar în aceste momente, observ faptul că am întâlnit foarte mulți profesori, atât în calitate de elev, cât și în calitate de profesor, însă doar unul a avut har și poate fi considera profesor bun. – a spus Ionuț David Pirneci pentru LIFE.RO
Continuarea pe Life.ro
Sursă foto – https://life.ro/a-pierdut-bacalaureatul-de-sase-ori-dar-a-ajuns-profesor-premiat-merito-ionut-david-pirneci-si-povestea-dascalului-care-povesteste-azi-istoria-cu-harul-unui-cronicar
