Învățământul online în Estonia exista dinainte de pandemie. O zi pe săptămână, copiii învățau și părinții lucrau de acasă. Când a venit pandemia, aveau deja platformele de pe care să lucreze și chiar au oferit resursele lor educaționale, la liber, oricărei țări dorește. Toate școlile estoniene, de la cel mai depărtat sătuc până la cele din buricul Tallinnului, au aceleași dotări și profesori la fel de buni. Iar lecția cea mai importantă pe care o oferă este că trebuie să te educi toată viața.

sondaj

Părinții pot lua decizii în viața școlii

Băiețelul meu este în ultimul an la grădiniță. Aici, copiii merg de la 18 luni până la 7 ani. Eu nu țin minte să fi învățat ceva sistemic când eram la grădiniță. Țin minte că noi mergeam acolo fiindcă părinții erau ocupați și noi trebuia să stăm undeva. Nu-mi amintesc nici să fi plecat vreodată din grădiniță. Aici lucrurile sunt total diferite. Noi ne putem trezi că copiii noștri sunt de fapt la 20 de kilometri, undeva la un muzeu, poate merg în pădure cu un cercetător care îi învață cum să deosebească urmele de animale sau sunt pe malul mării și studiază cum s-au format marea și nisipul. Pentru că ideea care stă la bază este că ei trebuie să înțeleagă unde trăiesc.

Grădinița e la 200 de metri de noi, uneori îi văd că trec pe aici, în veste galbene și pleacă undeva. Când copilul meu avea 3 ani, noi am fost chemați la „ziua taților” ca să învățăm împreună cu copiii cum să creăm filme de desene animate. Toate grădinițele din Estonia, inclusiv grupa copilului meu, au niște sisteme de roboți care îi învață cum funcționează roboții.

Cam 80-90% dintre copii frecventează și cursuri opționale. Al nostru merge la engleză. Toți părinții suntem membri ai consiliului grădiniței și la fel este și la școală. Părinții au posibilitatea de a influența deciziile școlii, cum ar fi curriculumul sau alte detalii tehnice pe care le observăm: dacă e prea puțin spațiu, dacă ei călătoresc prea puțin sau mâncarea nu e potrivită, putem să spunem și să și schimbăm lucrurile.

Continuarea pe Scoala9.ro

 

 

Sursă foto – pixabay.com