Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat că prelungește cu încă două săptămâni termenul până la care va prezenta în Guvern noile proiecte de legi ale Educației rezultate din consultarea publică – „referitor la proiectele de legi ale Educației, am discutat astăzi cu domnul prim-ministru al României și am convenit un termen mai flexibil de încă aproximativ două săptămâni”.
Reporter: Bună ziua! Doamna ministru, rămân în legile educație acele majorări salariale promise pentru profesori. De anul viitor ne-am putea aștepta ca un profesor debutant să aibă un salariu egal cu salariul mediu pe economie?
Ligia Deca: Acesta este angajamentul în textul legislativ, pe care l-am preluat. Sigur că întreg impactul bugetar al proiectelor de legi va fi rediscutat în Guvern și va fi agreat și în coaliția de guvernare. Eu așa îmi doresc și așa cred că trebuie să fie şi Ministerul Educației va face toate eforturile pentru a crește semnificativ retribuirea dascălilor în societate.
Reporter: Ați discutat cu Ministerul Finanțelor, în condițiile în care se pregătește legea bugetului pentru anul viitor?
Ligia Deca: Am discutat. Sigur, discuțiile privind legea bugetului sunt în derulare. Am specificat însă foarte clar faptul că în momentul în care noua lege își va produce efecte, în mod evident va fi nevoie de suplimentări în funcție de prevederile agreate în noile legi.
Reporter: La ce să se aștepte profesorii? Majorări salariale din septembrie anul viitor, din noul an școlar?
Ligia Deca: Profesorii trebuie să se aștepte, cu siguranță, la modificări pe o serie de paliere. Vom agrea împreună cu Ministerul Finanțelor și, evident, împreună cu întregul Guvern, care va fi momentul de intrare în vigoare a majorărilor salariale. Nu am ajuns încă la acel subiect.
Reporter: De la 1 ianuarie am putea să vedem iar salarii majorate pentru profesori în baza legii salarizării bugetare, să se mai dea o diferență, un procent?
Ligia Deca: Din discuțiile pe care le-am avut deja cu organizațiile sindicale, da, este în discuție o astfel de creștere, așa cum a existat în fiecare an, pe niște tranșe agreate, în funcție de, știu eu, legile pe care le avem în vigoare și în funcție de anvelopa bugetară disponibilă.
Reporter: 4,5 s-a dat anul trecut. Atât se va da și din 2023?
Ligia Deca: Este încă în discuție procentul.
Sursă foto – https://www.facebook.com/ligia.deca