Academicianul Eugen Simion – Înainte, clasa profesorilor făcea parte din elita societății. Azi, statutul educatorului este foarte modest, ca să nu spun altfel

Într-un interviu pentru revista Tribuna Învățământului, academicianul Eugen Simion vorbește despre statutul învățătorului în societate și despre diferența între școala în mediul rural și cea din mediul urban.

R – Pe lângă olimpici, educația noastră are și un număr mare de analfabeți funcționali, care o situează pe primul loc în Europa. Așa spun studiile și statisticile europene… Care să fie explicațiile acestei triste performanțe?

E.S – ”Explicația acestei triste performanțe (dacă ea există cu adevărat și nu este la mijloc o știre falsă ce se rostogolește și crește de la un post TV la altul, cum se în­­tâmplă adesea!), explicația, zic, vine de la sine din cele arătate mai înainte: puțini profesori (tineri sau vârstnici) mai vor să predea într-o școală rurală și, dintre cei care acceptă, nu mulți vor să se instruiască în continuare. Înainte, clasa profesorilor (înainte cu un secol) făcea parte din elita societății, era respectată, remunerată în chip onorabil, învățătorul era, ca și preotul, un stâlp și un înțelept în comunitatea rurală. Azi, statutul educatorului este foarte modest, ca să nu spun altfel, iar diferența dintre sat și oraș este enormă. Șansele unui copil de țăran de a face o carieră intelectuală, azi, sunt mici. Te-ai întrebat, dle Sorin Ivan, câți studenți proveniți din mediul rural sunt azi în universitățile românești? Dacă vei încerca, vei avea mari surprize. Tema școlii rurale mi se pare, azi, esențială. Ultima reformă (aceea a dlui Funeriu) i-a dat o lovitură de grație școlii și satului românesc. Am scris în câteva rânduri despre această problemă. Este vorba despre următoarea condiție pe care reforma citată o stipulează, și anume: pentru ca o școală să funcționeze normal într-un sat românesc, trebuie să aibă minim 300 de elevi. Altminteri, elevii – câți sunt – să meargă la altă școală, în altă localitate, pe jos sau cu un problematic autobuz care, după cum ne spun jurnaliștii, ba se strică, ba nu are șofer, ba nu știu ce… Excepție fac școlile în care elevii provin din rândul minorităților. Acolo funcționează altă regulă: indiferent de numărul elevilor (să zicem, cinci), școala mer­ge normal. Nebunie totală… Discrimi­nare aberantă. Avem grijă de cinci elevi minoritari să fie alfabetizați (ceea ce este bine, este o măsură democratică), dar pe ceilalți, majoritarii, care nu ating numărul de 300, îi dislocăm. Aici nu mai funcționea­ză democrația. Nu-i nimeni în lumea politică de azi care să sesizeze această anomalie? Și, dacă nu este, ne mai întrebăm atunci de ce avem, cum zice presa, 40% analfabeți funcționali și că, în aceste circumstanțe, stăm pe primul loc în Europa?”

 

 

Sursă foto – basilica.ro