Ziua Limbii Române, 31 August

Limba română comună este limba formată între secolul I – VII d. Hr. prin utilizarea substratului geto-dac și a fondului lingvistic latin de către o nouă populație daco-romană.
Se numește limba română comună pentru că trăsăturile lingvistice se regăsesc în 4 dialecte: dialectul dacoroman (vorbit pe teritoriul României și din care s-a cristalizat limba română literară și oficială) și dialectele sud-dunărene aromân, meglenoroman, istroroman – vorbite în sudul Dunării (zone din Bulgaria, Grecia, Albania, Macedonia).
Limba română are la baza limba geto-dacilor și limba latină populară. Latinitatea limbii române este evidentă în structura gramaticală și lexicală.
Practic, limba română este de origine latină, cu influență dacică în vocabular, precum și influențe din partea unor popoare învecinate.
Procesul de formare a limbii române a fost unul complex. Începerea procesului de românizare este reprezentată de cucerirea Daciei de către romani în urma războaielor daco-romane dintre anii 101-102 şi 105-106. Vorbind o limbă deja avansată, statornicita în scris și cu reguli gramaticale bine stabilite, romanii impun pe teritoriul Daciei limba latină populară.
Influența romană s-a manifestat pe cale economică și culturală, chiar înaintea celor două războaie de cucerire, prin penetrări de populație pașnică în Dacia (meseriași, negustori, constructori), care determinau populația autohtonă să folosească anumiți termeni uzuali. Argumentul principal este romanizarea numelui lui Decebal: “Decebalus per Scorilo” – care este primul text ce s-a păstrat dinaintea cuceririi Daciei de către romani, într-o inscripție străveche.
Cuvintele dacice au fost conservate în noua limbă comună, au fost găsite peste două sute de cuvinte socotite dacice și numeroase nume proprii, între care amintim: abur, brazdă, brad, căciulă, cătun, copil, copac, ghimpe, groapă, grumaz, mal, mânz, moș, vatra etc, iar că nume proprii: Argeș, Cris, Dunăre, Motru, Olt, Prut, Someș, Timiș, Tisa s.a.
Dacoromana a devenit limba română de azi. Subdiviziunile limbii române se numesc graiuri: muntean, moldovean, maramureșan, crișan, bănățean, care au, în interiorul lor, subgraiuri: vrâncean, oltean etc.
De-a lungul timpului, românii au venit în contact și cu alte popoare, care au influențat însă mai puțin limba română, deja consolidată. De exemplu, o influență mai mare a avut-o limba slavă, vorbită de vecinii noștri ruși și bulgari, manifestată atât în cancelariile domnești, cât și în literatură bisericească, în perioada aceea folosindu-se cu predilecție alfabetul chirilic. Dacă în privința vocabularului, influența slavă s-a exercitat prin cuvinte: baba, cocoș, deal, prieten, sfânt, soroc, țintă, Dâmbovița, Râmnicu Vâlcea, Râmnicu Sărat etc, în ceea ce privește structura gramaticală, limba slavă nu a mai putut avea un rol prea important.
 Cuvinte uzuale am împrumutat și din limba turcă, de pe vremea stăpânirii otomane ( pasă, vizir, aga, zapciu, baclava, cataif, iahnie, sarailie, iaurgiu, simigiu etc),din limba maghiară, cu care românii din Ardeal au venit în contact (a alcătui, a bănui, a bantui, bir, meșteșug, rămășag, vama, etc.), din limba germană, prin filiera austriacă ori din partea sașilor ardeleni (haltă, lagăr, șopron, șurub etc.).
Influențe moderne au avut asupra limbii noastre: italiana, franceza, spaniola, fiind preferate neologismele din familia popoarelor romanice Cu toate acestea, limba română rămâne că una dintre cele mai statornice limbi romanice.
 Alfabetul chirilic român a fost utilizat pentru scrierea limbii române, din secolele XIV-XV până în 1862.
 Un rol important în adoptarea alfabetului latin, în locul celui chirilic și în cunoașterea evoluției firești a vocabularului limbii noastre, l-a avut criticul literar Titu Maiorescu, susțînător al ortografiei fonetice: “Punctul nostru de plecare este acesta: fiecare cuvânt se scrie cum se pronunță. Acest principiu va da limbii române o scriere simplă, ușoară, conformă atât cu ideile limbistice moderne, cât și cu cerințele pedagogice în școală.”
 Trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin s-a realizat treptat, în a doua jumătate a secolului XIX, prin alfabetul de tranziție. Înlocuirea integrală a alfabetului chirilic cu cel latin a fost decretată în 1862 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
 Cel mai vechi document păstrat scris în limba română este scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, care datează din anul 1521, se referea la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească, document care se regăsește în Arhivele Naționale ale județului Brașov.
 Ca o curiozitate, haideți să descoperim câteva dintre cele mai lungi cuvinte după numărul de litere, alcătuite din vocale, consoane sau silabe.
 Conform tv8.md, Electroglotospectrografie (25 de litere) este cel mai lung cuvânt din DEX’09. Există însă cuvinte mult mai lungi. Unii termeni medicali sau din chimie pot ajunge chiar la peste 30 de litere. Iată câteva exemple:

PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA (44 de litere)
DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZĂ (36 de litere)
ENCEFALOMIELOPOLIRADICULONEVRITĂ (32 de litere)
GASTROPILORODUODENOJEJUNOSTOMIE (31 de litere)
DICLORDIFENILTRICLORMETILMETAN (30 de litere)
 Cele mai lungi cuvinte alcătuite dintr-o singură silabă: STRINCHI (regionalism pentru “ciorapi”), STRÂMPŢI, STRIMPŢI (variante pentru “strâmţi”) (8 litere), ŞTREANG, TRUNCHI, SCONCŞI, SFINCŞI, PROMPŢI, ŞCHIOPI etc. (7 litere)
 Cel mai lung cuvânt din DEX’09 alcătuit doar din vocale: UIUIU (5 litere)
 Cel mai lung cuvânt care conţine o singură consoană: ACIOAIEI (8 litere)
 Cele mai lungi cuvinte care conţin aceeaşi consoană: CIOCOAICEI, LĂLĂIELILE, LOAIALULUI ş. a. (10 litere)
 Cuvântul ULTRAREVOLUŢIONAREI (19 litere) are toate cele 5 vocale principale repetate exact de 2 ori. Alte cuvinte cu aceeaşi proprietate sunt: EUROOBLIGAŢIUNEA şi SEMIAUTOPROPULSATEI
 Cuvântul AUTOÎNSĂMÂNŢĂRILE conţine toate cele 8 vocale din limba română (a, ă, â, e, i, î, o, u).
 Cel mai lung cuvânt care conţine doar două consoane diferite (fără a lua în considerare semnele diacritice):
NEINTENTIONATEI (15 litere)
 Ţinând cont de diacritice cele mai lungi cuvinte de acest tip sunt: ATRETOURETRIEI (14 litere) şi TREIERĂTOAREA (13 litere)
 Cel mai lung cuvânt din DEX’09 care conţine doar două vocale: TRANSPLANT (10 litere)
 Cele mai lungi cuvinte univocalice:
A – ABRACADABRANTA (14 litere)
Ă – RĂSCRĂCĂNĂM (sau RĂSCRĂCĂRĂM) (11 litere)
 – ZGÂLŢÂNÂND (10 litere)
E – DEGENERESCENŢELE, REGENERESCENŢELE (16 litere)
I – INDISTINCTIBILII (16 litere), INSCRIPTIBILII (14 litere)
Î – ÎHÎ (3 litere)
O – PROTOCROMOZOM, HODORONC-TRONC (13 litere), FOSFOROSCOP (11 litere)
U – HURDUZ-BURDUZ (12 litere), GRUPUSCULUL, SCRUPULUMUL (11 litere)
 Printre cele mai lungi cuvinte formate în întregime din alternări de vocale şi consoane se numără:
CITOMEGALOVIRUSURILOR, MUCOPOLIZAHARIDOZELOR (21 de litere)
IMUNOPOLIZAHARIDELOR (20 de litere)
 Cel mai lung cuvânt care începe şi se termină cu o vocală, iar în rest nu conţine decât consoane: ÎNSPRE
Ștefan Priscu, Redactor Alert24 Ungaria
Sursă foto – tv8.md