Creșterea salariilor pentru profesori a fost pierdută la rectificarea bugetară

Ministerul Educației ar urma să primească un plus de 210 milioane de lei la rectificarea bugetară, astfel încât bugetul ministerului ar urma să crească de la 28,48 miliarde de lei la 28,69 miliarde de lei, conform proiectului de rectificare bugetară propus de Guvern. Proiectul de rectificare urmează să intre în negocierile din coaliția de guvernare.

Anul trecut, fostul ministru al Educației, Monica Anisiea, obținut 576 milioane lei la rectificarea bugetară, însă creșterea bugetară nu a fost alocată și pentru mărirea salariilor profesorilor, care era prevăzută pentru septembrie 2020, aceasta fiind amânată cu un an, până în septembrie 2021, urmând să fie din nou prorogat termenul.

Ambii miniștri au avut ocazia, în mandatele lor, să crească salariile profesorilor prin aplicarea legii în vigoare, dar niciunul nu a cerut asta. Creșterea ar fi fost de 16% pentru salariile de bază.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, nu a precizat în ultima conferință de presă suma exactă pe care a cerut-o la rectificare, dar a enumerat programe și domenii pentru care a cerut bani și sumele de care ministerul ar avea nevoie, iar adunate, sumele prezentate ajung la peste 900 milioane de lei. Spre exemplu, a cerut 150 de milioane de lei pentru preluarea creșelor în subordinea Ministerului Educației din toamnă și bani pentru creșterea cu 4.500 de locuri de muncă în școli după ce legea nu mai permite clase supraaglomerate din septembrie încolo, acțiune pentru care nu a prezentat suma solicitată.

Însă, ministrul Educației nu a menționat nimic de bani în plus pentru creșterile salariale ale profesorilor, care ar trebui făcută pe 1 septembrie 2021, potrivit Legii 153. Surse Edupedu.ro spun că majorarea salarială va fi amânată al doilea an la rând.

De asemenea, Cîmpeanu nu a precizat că ar fi cerut la rectificare bani în plus pentru a asigura transportul elevilor din toamnă sau fonduri pentru consilierii/psihologii școlari pe care a anunțat că vrea să-i angajeze în sistem, în urma mai multor cazuri grave de bullying mediatizate în ultima vreme.

 

 

Sursă foto – france24.fr