Bateristul The Offspring părăseste trupa, pentru că refuză să se vaccineze împotriva Covid-19

Pete Parada, cel care este bateristul trupei rock The Offspring din 2009, a anunțat pe contul său de Instagram că trupa a decis să nu mai apeleze la el în perioada următoare, din cauza refuzului acestuia de a se vaccina împotriva COVID-19.

Din moment ce nu sunt în măsură să mă conformez cu ceea ce devine din ce în ce mai mult un mandat industrial, s-a decis recent că sunt o persoană în preajma căreia nu este sigur să te afli, indiferent că este vorba de întâlniri în studio sau în turneu”, a precizat acesta.

„Menționez acest lucru pentru că nu mă veți vedea la concertele viitoare. Vreau, de asemenea, să împărtășesc povestea mea, astfel încât oricine altcineva care se confruntă cu agonia și izolarea de a rămâne în urmă să știe că nu sunt chiar singuri.”

Pete Parada spune că medicul l-a sfătuit să nu facă vaccinul, deoarece suferă de o tulburare autoimună rară, sindromul Guillain-Barré. Acesta precizează că în urmă cu un an a fost infectat cu virusul COVID-19, fără ca acesta să-i creeze probleme serioase. Dar, susține Parada,  istoricul său legat de sindromul Guillain-Barré îl expune unui risc mult mai mare în fața efectelor secundare ale vaccinului decât virusul COVID-19.

„Nu am sentimente negative față de formația mea”, a mai scris bateristul. „Ei fac ceea ce cred ei că este cel mai bine pentru ei, în timp ce eu fac același lucru.”

Din postările bateristului Pete Parada nu reiese foarte clar dacă a fost dat afară din trupa definitiv sau pur și simplu obligat să ia o pauză, dar comentariile lui Pete despre munca la proiectul muzical alături de fiica sa,  precum și „găsirea unei noi căi spre înainte” sugerează că acesta nu prevede revenirea în trupă prea curând.

Până la această oră, nu a sosit niciun comunicat oficial din partea trupei The Offspring, referitor la anunțul bateristului. Formația ar fi trebuit să susțină un concert pe data de 8 august, în Los Angeles.

Sindromul Guillain-Barré, de care suferă Pete Parada, este o afecțiune rară (tulburare inflamatorie a nervilor) care determină sistemul imunitar al corpului să atace nervii, provocând slăbiciune și chiar paralizie și insuficiență respiratorie în cazurile severe.

 

 

Sursă foto – TheOffspring.com