Secretarul de stat Radu Szekely – Medicii le vor vorbi elevilor despre igiena sexuală, nu despre actul sexual

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Radu Szekely a declarat, miercuri, la Timişoara, că educaţia sexuală în şcoli va fi parte a disciplinei Educaţie pentru sănătate, aşa cum este şi acum, iar de două-trei ori pe parcursul fiecărui an şcolar, în funcţie de vârstă, cadre medicale specializate le vor vorbi elevilor „despre igiena sexuală, nu despre actul sexual”.

„Educaţia sexuală în şcoli va fi parte a disciplinei Educaţie pentru sănătate, aşa cum este şi acum, dar în momentul de faţă este o disciplină opţională, urmând ca din toamnă să devină obligatorie. Educaţia sexuală va fi un modul, alături de multe altele care apar în Educaţie pentru sănătate. Ne dorim să reuşim (până în toamnă, n. r.) să schimbăm programa, astfel încât să-i schimbăm şi numele, de exemplu, în Educaţie pentru societate (…), să apară şi modulul de educaţie financiară, pentru nutriţie sănătoasă, educaţie de mediu, de prim-ajutor, care să apară pe parcursul programei celor patru ani de gimnaziu şi apoi, în liceu să fie repetate”- a explicat Radu Szekely, într-o conferinţă de presă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

 

 

Sursă foto – france24.fr