Inițiativă legislativă USR – Fondul clasei și fondul școlii vor fi interzise prin lege. Problema este că aceastea au fost dea interzise încă din 2016

Mai mulți parlamentari USR-PLUS au depus o inițiativă legislativă care prevede că fondul clasei și fondul școlii vor fi interzise prin lege.

”Am depus astăzi în Parlament o nouă inițiativă legislativă în care solicit ferm ca practica strângerii ilegale de bani de la părinți și copii să fie eliminată și pedepsită. Am lucrat mult pentru a crea un proiect solid, complex și fără lacune, alături de colegii mei USR PLUS Brian Cristian, Daniel Toda și Andrei Miftode. Îi susținem și îi înțelegem pe toți părinții care au fost presați de aceste cheltuieli și îi încurajăm să nu mai tolereze această formă asociată corupției”- a anunțat, ieri, deputatul USR-PLUS Filip Havarneanu.

Unii reprezentanți ai părinților, dar și ai cadrelor didactice s-au declarat nedumeriți de proiect sau chiar critici la adresa acestuia. Aceștia au afirmat că fondul clasei și fondul școlii au fost interzise deja. Interdicția apare într-un ordin de ministru. Este vorba despre Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5079/2016.

”O alta prostie marca USR. Este interzis prin lege… deja. Dar vă place să faceți ce habar nu aveți”, a fost comentariul lui Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

 

Sursă foto – bing.ro