Ministrul Transporturilor anunță concedieri la Metrorex – A fost un loc bun unde să te angajezi, cu posturi un pic inutile. Se vor face restructurări

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că Metrorex ”a fost un loc bun unde să te angajezi”, dar că acum se lucrează la o nouă organigramă şi vor urma restructurări de posturi.

”La Metrorex se lucrează la o organigramă, din câte înţeleg, am mai spus asta, nu eu conduc Metrorexul, am găsit un director general care şi-a făcut o treabă foarte bună acolo, au un Consiliu de Administraţie profesionist cu oameni aduşi din industrie, cu experienţă şi ei lucrează la asta. Îmi spun că organigrama e destul de împănată, cu posturi un pic inutile. A fost un loc bun unde să te angajezi”- a declarat Cătălin Drulă, marţi seară, la TVR1.

Întrebat dacă vor exista restructurări de posturi, dacă vor fi daţi oameni afară, ministrul Drulă a răspuns afirmativ:

”Răspunsul ar fi da, pentru restructurarea şi optimizarea acestor companii”- a mai precizat Cătălin Drulă.

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/catalindrulausr