Exit-poll: Partidul cancelarei Angela Merkel a câştigat alegerile regionale în Saxonia-Anhalt

Partidul cancelarei Angela Merkel, Uniunea Creştin Democrată (CDU), a câştigat alegerile regionale din Saxonia-Anhalt, conform unui exit poll citat de News.ro. Testul electoral este urmărit cu maxim interes în Germania, fiind o prefață a alegerilor generale din toamnă, unde CDU e amenințat de Partidul Verzilor.

Bbc.com notează că CDU a obţinut 36 la sută din voturi, în timp ce Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut 22,5 la sută.

“Este un rezultat senzaţional”, a declarat secretarul general al CDU, Paul Ziemiak.

Scrutinul de duminică este ultimul înaintea alegerilor legislative din septembrie care vor marca finalul a 16 ani de dominaţie a lui Merkel. Rezultatul alegerilor din Saxonia-Anhalt este o veste bună pentru Armin Laschet, liderul CDU care aspiră la succesiunea lui Merkel după alegerile din 26 septembrie. Laschet avea nevoie de un succes pentru pentru a-şi consolida poziţia.

 

 

Sursă foto – dw.com