Radu Carp: Planul Merkel – Marcron atinge simultan mai multe obiective care ţin de integrarea europeană.

Este meritul doamnei Merkel de a fi sesizat existenţa unei oportunităţi imense pentru resetarea proiectului european. Pandemia a concis cu discuţiile pe marginea cadrului finaciar multianual, în aşa fel încât exista cadrul pentru a schimba paradigma. O şansă enormă pentru o propunere îndrăzneaţă a fost şi faptul că doamna Merkel nu mai are ce pierde. Un succesor nu a fost încă găsit, chiar dacă s-a dorit acest lucru, puţini contestă autoritatea de care se bucură Cancelarul în acest moment, iar coaliţia de guvernare de la Berlin este, mai mult ca niciodată, expresia unui consens trans-partinic. Pe de altă parte, Emmanuel Macron a fost deschis de la bun început unei reforme profunde, capabilă să vină în întâmpinarea aşteptărilor statelor membre cele mai grav afectate, cum ar fi Italia sau Spania. A devenit la un moment dat evident că o soluţie radicală nu avea cum să vină decât din partea cuplului franco – german, deşi alegerile de anul trecut pentru Parlamentul European au demonstrat că alianţele la nivel european au devenit mult mai complexe în vederea luării deciziilor.

Planul anunţat pe data de 19 mai de creare a unui fond de 500 de miliarde de euro pentru depăşirea efectelor crizei coronavirus a fost pregătit printr-o serie de consultări preliminare ale Franţei şi Germaniei cu liderii europeni. Desigur, toate aceste consultări nu vor face ca discuţii să nu existe în viitor. Este vorba despre cea mai ambiţioasă reformă a UE din ultimele decenii.

Planul Merkel – Macron presupune crearea unui fond alimentat din împrumuturi luate de Comisia Europeană, în numele UE, de pe pieţele financiare internaţionale. Premisa planului este că UE se va putea împrumuta la dobânzi mai mici decât statele membre, având o mai mare credibilitate. Aspectul potrivit căruia UE va împrumuta aceşti bani este fundamental: un stat care va beneficia de alocaţii din acest fond nu va fi obligat să depăşească deficitul bugetar. Cele 500 de miliarde se vor adăuga cadrului financiar multianual. Nu ştim deocamdată cum va arăta acest cadru dar dacă ne raportăm la perioada 2014 – 2020 când totalul a fost de 1000 de miliarde de euro, se poate observa că UE aşteaptă să atragă bani de pe pieţele internaţionale aproximativ cât jumătate din viitorul său buget pe următorii 6 ani. Conform planului Merkel – Macron, banii nu vor fi repartizaţi în mod egal în cei 7 ani, ci vor fi cheltuiţi rapid, în următoarea perioadă. Aceasta înseamnă că se aşteaptă ca întreaga sumă de 500 de miliarde de euro să intre rapid în bugetul UE.

Banii acordaţi statelor membre vor trebui restituiţi ulterior dar vor exista mecanisme suple prin care acesta să nu fie un efort imposibil, ci unul gradual, proporţional cu alocaţia pe care UE o va acorda din buget prin fondurile structurale.

Statele membre care s-au opus până în prezent unui plan ambiţios de asemenea dimensiuni au argumentat experienţa crizei datoriilor din zona Euro şi ajutorul acordat Greciei care iniţial nu a avut niciun rezultat. Atitudinea Germaniei în favoarea austerităţii a determinat reducerea încrederii în UE în ansamblul statelor din sudul Europei şi a afectat imaginea Germaniei, iar doamna Merkel nu vrea ca Germania să mai repete această experienţă. Natura pandemiei este cu totul diferită de cea a crizei datoriilor, deoarece factorul care a declanşat-o nu este conducerea defectuoasă a unui guvern naţional sau folosirea incorectă a fondurilor europene. Nimeni nu poate acuza în acest moment Italia şi Spania că ar fi putut gestiona mai bine criza coronavirus.

Chiar şi dacă ar fi existat doar aceste argumente, doamna Merkel nu ar fi dorit să meargă atât de departe. Unul din argumentele decisive în favoarea formulării unui plan atât de ambiţios este fără îndoială decizia Tribunalului Constituţional din Germania care a obligat Banca Centrală Europeană să se supună testului proporţionalităţii. Oferind 3 luni BCE pentru a justifica măsurile luate, Tribunalul Constituţional a deschis poarta unei alte crize, de o natură diferită: o criză constituţională. Principiul supremaţiei dreptului UE a fost pus sub semnul întrebării. S-a ajuns la situaţia, extrem de ambarasantă, ca doamna von der Leyen să intre în conflict cu instanţa constituţională din propria ei ţară, o situaţie pe care Germania a dorit să o evite cu orice preţ. Doamna Merkel a cântărit extrem de atent situaţia şi a realizat că, pentru a garanta în continuare supremaţia dreptului UE, este nevoie de măsuri radicale. Un astfel de plan este de fapt dovada pe care BCE ar fi trebuit să o ofere Tribunalului Constituţional: intervenţia BCE va fi, raportată la cea masivă a UE, proporţională. Desigur, nu este exclusă situaţia în care planul Merkel – Macron, odată aprobat, să nu fie supus aceluiaşi tip de verificare din partea unor instanţe constituţionale din statele membre UE.

Planul Merkel – Marcron atinge aşadar simultan mai multe obiective care ţin de integrarea europeană. Statele membre sunt mulţumite de compromisul realizat, opoziţia statelor creditoare şi a grupului de la Vişegrad va fi uşor de anihilat, principiul supremaţiei dreptului UE este garantat în continuare, iar discuţiile pentru cadrul financiar multianual vor fi deblocate pentru  a asigura realizarea unui compromis.

Îl puteți urmări pe Prof. Univ. Dr. Radu Carp, live, pe 04.06.2021, în calitate de moderator, în cadrul conferinței ”COVID & Societate: schimbări și perspective ale societății în perioada pandemiei” organizată de Fundația Orient Express în Parteneriat cu Pentagon Marketing and Research. Partenerii media ai evenimentului sunt Alert24 și de Agenția Națională de Presă Agerpres.

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/carp.radu.9