Dan Barna – Dacă se va porni o urmărire penală împotriva mea, atunci mă voi retrage

Vicepremierul Dan Barna a afirmat că până în prezent nu are nicio informaţie oficială de la DLAF privind implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. El a mai spus că nu are nicio informaţie despre existenţa vreunei fapte care să îi fie imputată de către DLAF sau de vreo altă instituţie a statului, deoarece nu există niciuna.

Acesta a mai spus că, în cazul în care DNA începe urmărirea penală în ceea ce îl priveşte, atunci se va retrage din funcţii şi a precizat că a cerut de la DLAF o notă de constatare pentru a ştii dacă faptele se referă la el sau nu. Reacţia acestuia vine în contextul în care presa a relatat despre faptul că Departamentul de luptă antifraudă din Guvern a sesizat DNA în legătură cu „presupuse fapte de natură penală” petrecute în cadrul proiectelor cu fonduri europene în care a fost expert Dan Barna.

„Chiar astăzi am făcut o solicitare şi la DLAF pentru a îmi trimite o notă de constatare pentru a ştii  într-adevăr dacă s-au referit şi la mine sau nu. Cei doi angajaţi de la DLAF cu care am purtat dialogul, acum o lună şi jumătate, mi-au spus că nu au reţinut nicio faptă în ceea ce mă priveşte şi mi-au spus că lucrurile sunt în regulă. Voi vedea ce primesc. Până la această oră nu am primit acea notă de constatare. Sper să se clarifice cât mai repede lucrul acesta şi tind să clarific orice incertitudine pe care ar avea-o cei de la DLAF în verificarea acelor proiecte. Nu există nicio faptă care să îmi fi fost comunicată, care să fi fost reţinută în ceea ce mă priveşte. Sunt foarte liniştit din acest punct de vedere pentru că nici nu există vreo faptă făcută de mine, din perioada dinainte de politică”- a declarat Dan Barna, marţi la Parlament.

El a adăugat că nu a fost invitat la audiere de DLAF.

„Nu am fost invitat la niciun fel de audiere de cei de la DLAF, cu excepţia celei de acum o lună şi jumătate pe care chiar eu am anunţat-o”, a explicat liderul USR PLUS.

Întrebat ce va face dacă DNA începe urmărirea penală şi veţi avea o calitate oficială în acest dosar, vicepremierul a răspuns:

„Dacă se va porni o urmărire penală împotriva mea, atunci mă voi retrage. Acest lucru e evident şi fără niciun fel de echivoc aici. Mă voi retrage, în măsura în care se va porni o urmărire penală în ceea ce mă priveşte. Restul, nu există nimic în momentul de faţă. Nu vreau să vorbim despre un viitor care nu o să existe pentru că nefiind nicio faptă asupra căreia să am eu personal vreo îndoială, nu văd de ce am discuta scenario care nu se vor realiza”.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/DanBarnaUSR