Danemarca a raportat două cazuri de tromboză la persoane imunizate cu AstraZeneca și menține suspendarea vaccinări cu serul britanic

Conform Reuters, la o zi după ce a anunțat că menține suspendarea vaccinării cu AstraZeneca, la fel ca Norvegia și Suedia, Danemarca raportează, sâmbătă, că două persoane au fost descoperite cu cheaguri de sânge și hemoragie cerebrală după ce au fost vaccinate cu serul AstraZeneca.

Cele două persoane care au făcut tromboză și hemoragie cerebrală primiseră vaccinul AstraZeneca cu mai puțin de 14 zile înainte ca starea de sănătate să li se altereze. Agenția pentru Medicamente din Danemarca a confirmat că a primit două „raportări grave”, fără a da însă detalii. Autoritățile nu au precizat nici când s-au îmbolnăvit cele două persoane.

Danemarca a suspendat vaccinările cu AstraZeneca pe 11 martie și nu a repornit campania nici după anunțul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) din 18 martie, conform căruia serul este „sigur și eficient”.

De altfel, Danemarca, Norvegia și Suedia au decis să amâne reluarea vaccinării cu AstraZeneca până la obținerea unor noi informații, spre deosebire de celelalte state europene, care au repornit campania de imunizare după anunțul EMA din 18 martie.

Continuarea pe Libertatea.ro

 

 

Sursă foto – dw.com