februarie 27, 2021
POLITICA STIRI

Angela Merkel – Germania va ajuta Rusia pentru autorizarea europeană a vaccinului Sputnik-V

Conform RFI.ro, cancelarul Angela Merkel a declarat într-o conferință de presă că este dispusă să coopereze cu Rusia pentru combaterea pandemiei, în ciuda tensiunilor politice actuale.

Germania este pregătită să ofere Moscovei sprijin tehnic în procesul autorizării vaccinului rusesc Sputnik-V în Uniunea Europeană:

”Dincolo de toate diferenţele politice care în prezent sunt importante, putem totuşi să cooperăm într-un domeniu umanitar” – a declarat Angela Merkel, citată de agenția France Presse.

Decizia vine după ce autorităţile ruse au transmis Agenţiei Europene a Medicamentului – EMA, o cerere de înregistrare a vaccinului Sputnik-V şi aşteaptă luna viitoare o primă evaluare a documentaţiei.

Astfel, Angela Merkel a propus ca institutul Paul-Ehrlich, însărcinat cu autorizarea medicamentelor în Germania, ”să susţină Rusia” în cererea înaintată către EMA. ”Iar dacă acest vaccin este aprobat de EMA, atunci vom putea vorbi despre producţia comună şi de asemenea despre utilizarea comună’‘- a explicat cancelarul.

De asemenea, ea a discutat la începutul lunii cu preşedintele rus Vladimir Putin despre o posibilă colaborare între Berlin şi Moscova pentru producţia şi comercializarea vaccinurilor anti-COVID-19.

 

 

Sursă foto – dw.com

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *