octombrie 1, 2020
STIRI

Suceava – orașul captiv

Baronul Lungu stăpânește de 16 ani capitala Moldovei

Când aude numele Suceava, orice om familiarizat cu politica are în imagine pe Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, omul care a scris „Bucovina” cu oi pe un munte. Destul de puțini au auzit, însă, de primarul Sucevei, Ion Lungu. Membru în același partid (PNL) cu Flutur, Lungu conduce Suceava ca un baron (de fapt, ca un voievod) din 2004, adică de 16 ani. Unii dintre cei care au, astăzi, drept de vot, abia se născuseră când Lungu a devenit primar. El și-a construit, în timp, un sistem de putere, care l-a transformat într-un om de temut, care taie și spânzură când ceilalți nu i se supun. Fondurile publice sunt orientate după o logică clientelară bine pusă la punct. În oraș, totul e controlat de Lungu, care „unge” pe oricine, astfel încât încercarea de dizidență e oprită din fașă. Aceasta este explicația pentru care, în ciuda managementului său precar și lipsit de gust, Lungu este încă primar.

Kitch și haos sau impostura arhitecturală a epocii Lungu

După o privire superficială, orașul Suceava arată mai bine decât acum 16 ani. Centrul a fost pavat cu dale chinezești, au fost construite două parcări subterane în centrul orașului, au fost amenjate câteva parcuri etc. Din acest punct de vedere, primarului Sucevei i se potrivește formula consacrată ”a furat, dar a și făcut”. Notele de pesimism apar însă imediat ce privim orașul cu un ochi mai atent, iar situația devine de-a dreptul tragică dacă ne mai uităm și-n bugetul local, de unde au fost luați banii pentru „investițiile” lui Lungu.

Chiar și-n zona centrală, aberațiile arhitecturale sunt vizibile la tot pasul. Recent, a fost deschis un loc de joacă electoral de un kitsch total într-unul dintre principalele parcuri ale orașului. Dincolo de problema estetică, discutabilă, să zicem, bătaia de joc e că s-au distrus lucrări de infrastructură realizate acum câțiva ani, mai exact o instalație de irigat instalată tot pe portofelul sucevenilor. Tot strigător la cer este un ”complex arhitectural” din care fac parte un ansamblu rezidențial imens, o biserică, un patinoar și un skate park. Toate aceste obiective se potrivesc ca nuca-n perete din punct de vedere arhitectural și tocmai acest lucru atrage atenția asupra faptului că, în oraș, lucrurile funcționează după o altă logică decât cea legală. Același gen de impostură, dar mult mai ridicolă, este vizibilă la marginea orașului, unde o zonă de agrement (Tătărași) a fost amenajată nu pentru liniștea oamenilor, ci pentru stupoarea lor. Caietul de sarcini a fost cu totul orientativ. Un teren minuscul de tenis este înconjurat de un gard înalt chiar în dreptul liniilor care delimitează terenul, astfel încât sportul este impracticabil. De altfel, aceste locuri sunt închise tot timpul cu cheia. Marginea orașului este lăsată aproape în totalitate de izbeliște într-un oraș în care s-a construit mult, dar fără nici o logică.

O toaletă costă 50.000 de euro

Lucrurile devin tragice dacă ne uităm în bugetul local pentru a vedea cât au costat alegerile investiționale ale primarului Lungu. Regula generală este următoarea: toate au costat foarte mult. Nimic nu e ieftin la Suceava. De pildă, acum doi ani, primăria a cumpărat 10 biciclete electrice cu prețul de 586.996 de lei, adică 12.000 de euro pentru o bicicletă, care, oricum, nu e folosită încă de nimeni. Cu 50.000 de euro, prețul mediu al unui apartament în București, primarul Lungu a amenajat o toaletă în bazarul din Suceava. Nu mai puțin de 18.000 de euro, luați din fonduri publice, au fost plătiți pentru crearea unui site al actualului teatru din Suceava, în condițiile în care site-ul primăriei este vechi și foarte greu de utilizat, instituția nefiind digitalizată. Un alt proiect major a fost construcția a două parcări subterane cu 162 de locuri, prețul pentru fiecare loc parcare fiind de 33.000 de euro (prețul unei garsoniere). Exemple de acest fel sunt nenumărate, iar ele arată orientarea investițiilor nu către interesul public, ci către interese obscure – un dispreț total față de banii sucevenilor.

Sucevenii, păcăliți să plătească o gigacalorie mai scumpă la privat

Toate obiectivele realizate de primarul Lungu costă bani grei din buzunarul cetățeanului, dar, când e vorba despre bani privați, același primar are o filosofie diferită. Lungu a și declarat public că: ”Nu cred că cineva își bate joc de banii lui. Dacă era vorba de banii publici, era în ordine. Dar dacă sunt bani privați, nu cred că cineva ar face o construcție aiurea”. Aceasta nu e doar o gafă de formulare, ci un mod de a gândi. Potrivit unui contract de concesiune al ștrandului din Suceava, Lungu a solicitat unei firme plata redevenței de 2.700 de lei, cerând în același timp să fie realizată o investiție de 150.000 de euro. Investiția n-a mai fost realizată, iar primarul a trecut peste asta fără să ceară un leu din partea firmei care a concesionat ștrandul. Un alt exemplu este construcția unui sens giratoriu, care urma să coste 532.900 de lei, dacă era construit de un investitor privat, dar a ajuns să coste 2,17 milioane de lei din bani publici (de patru ori mai mult). Situația cea mai strigătoare la cer este aceea a asigurării căldurii în locuințele din oraș. Termica, societatea consiliului local a fost închisă, considerându-se că prețul gigacaloriei este prea mare. Sarcina a fost preluată de firma privată Bioenergy, care a pus însă un preț și mai mare, chiar dacă a primit peste 10 milioane de euro subvenții din partea primăriei.

Toate aceste lucruri explică, cel puțin în parte, de ce Suceava continuă să rămână unul dintre cele mai sărace orașe din România, cu locuri de muncă puține și prost plătite. Sistemul de putere al baronului Ion Lungu a blocat ani în șir dezvoltarea lui, cel mai prosper om din oraș fiind, deloc întâmplător, Lungu însuși. Chiar dacă Ion Lungu e foarte atent să păstreze o declarație de avere modestă, afacerile familiei sunt de mare notorietate în oraș. Cu restaurante și cafenele peste tot în Suceava, fiul primarului și-a arătat intențiile când a vrut să construiască în 2017 un mastodont de bloc cu 13 nivele, chiar vis-a-vis de primărie. De altfel, nu se știe cu exactitate prin câți interpuși își derulează operațiunile sau câte proprietăți are familia. Cert este că au ieșit la iveală cel puțin opt firme legate într-un fel sau altul de Ion Lungu și nimic nu mișcă în Suceava fără știrea lui.

Sursa –  EVZ.ro

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/IonLunguPrimar/

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *