octombrie 1, 2020
SOCIAL STIRI

Robert Negoiță a transformat în biroul electoral o clădire alocată unei școli. Din lipsă de spațiu, elevii au început școala acasă

Elevilor Școlii Gimnaziale nr. 75 Leonardo da Vinci li s-a spus că vor învăța într-o nouă clădire, însă aceasta stă goală. De la 1 septembrie, aici a fost organizat Biroul Electoral pentru alegeri, în timp ce elevii au început școala acasă, din lipsă de spațiu.

Școala gimnazială nr. 75 Leonardo da Vinci este una dintre cele mai căutate din sectorul 3. Între 2013 și 2019, numărul de elevi a crescut de la 800 la peste 1.300, iar spațiile de învățământ au devenit insuficiente. Din această cauză, s-a ajuns să se învețe în trei schimburi.

După atâtea promisiuni, cei de la Școala Leonardo da Vinci au crezut că, în sfârșit, problema se va rezolva. În vară, ei au început să amenajeze spațiul din clădire pentru noul an școlar. În condițiile cu totul speciale ale crizei COVID, spațiul pe care îl cereau de trei ani era vital pentru descongestionarea situației.

Au aflat însă că trebuie să se oprească, spun ei, din cauză că, de la 1 septembrie, la parterul clădirii a fost amenajat Biroul Electoral de Circumscripție Sector 3, pentru alegerile locale din 27 septembrie.

Continuarea pe Libertatea.ro

 

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/Scoala-Gimnaziala-195-1264763156915750/

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *