octombrie 1, 2020
ECONOMIE POLITICA STIRI

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu – ”Garantez că nu vom cere ajutor de la FMI în 2020”

Florin Cîţu a declarat la B1 TV că România nu va cere ajutor de la Fondul Monetar Internaţional în 2020.

 „Nu vom ajunge la FMI. Am reuşit să finanţăm acest deficit, ceea ce vă spun că este o premieră şi pentru România în ultimii 30 de ani, dar şi pentru multe economii din lumea asta, fără să cerem ajutor. Vă garantez că nu vom cere în 2020 ajutor de la FMI”

Ministrul Finanţelor a încercat să răspundă acuzaţiilor referitoare la împrumuturile mari pe care ministerul pe care îl conduce le face şi a subliniat că acolo unde s-a putut s-au făcut economii la bugetul de stat.

„În fiecare lună am explicat unde se duc aceşti bani. România bineînţeles că a început acest an cu un deficit care vine din trecut, un deficit în care au crescut şi salarii şi pensii şi alocaţii la începutul anului, au fost cheltuieli care nu produc imediat. În acelaşi timp, bineînţeles, am avut cheltuielile cu investiţiile. În primele 6 luni am avut cheltuieli cu investiţiile de 16 milioane de lei. Deci, pe de o parte, deficitul cu care am început anul; pe de altă parte ne-am aflat într-o situaţie de criză în luna martie, situaţie cu starea de urgenţă, dar lucrurile se deterioraseră înainte puţin, ceea ce a însemnat că vom avea venituri mai mici la bugetul estimat de venituri la stat. De aici, iarăşi o creştere a deficitului. Aceste împrumuturi nu au rol decât de a face diferenţa între ceea ce încasăm şi ceea ce cheltuim. Cheltuielile vă spun că au fost mai mici decât ceea ce ne programasem. Unde am putut, acolo am strâns şi am încercat să economisim, nu am irosit banii publici” – a mai spus Cîțu

 

 

Sursă foto –

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *