septembrie 19, 2020
POLITICA STIRI

Victor Ciutacu (RTV) despre Andreea Esca – ”Nemuritoarea a devenit subit om, a recunoscut că a comis niște mici și regretabile erori, a vărsat demonstrativ niște lacrimi”

Jurnalistul Victor Ciutacu (RTV) a criticat dur modul în care ProTV a tratat cazul infectărilor cu covid-19 și mai ales modul în care a decurs interviul Andreei Esca.

„A fost mai mishteaux epopeea Covid la Antenă decât la Pro. Acolo s-a mers pe puterea grupului, erau toți uniți la suferință, fiecare cum știa el mai bine. Marcel Pavel cânta și se jelea, Alina Pușcaș mulțumea Cerului că a avut oportunitatea să se îmbolnăvească și să facă un week-end la cort pe Instagram, Andrei Ștefănescu se infecta și-n viteză maximă spre spital își pupa apăsat copilul. Iar toți la un loc, în ferestre bine meșterite, arărau așa ca o mare familie. Lovită de microb, da’ familie. Dincoace, la postul recent vândut chinezilor, e ca pe vremea lu’ Deng Xiaoping. Există Zeița și restul lumii, Liderul Spiritual și activul de partid, Cea-Al-Cărei-Salariu-Nu-l-Știe-Nimeni și muncitorii. Redacția de știri s-a conformat prima amenințării avocațiale cu judecata și a tăcut mereu despre același lucru până când s-a dat porunca de la Stăpânire. Care s-a îndeplinit magistral, întocmai și la timp, ceas chinezesc cu mecanism elvețian. Nemuritoarea a devenit subit om, a recunoscut că a comis niște mici și regretabile erori, a vărsat demonstrativ niște lacrimi și lumea o căinează în cor. Despre restul cetățenilor infectați, pomeniți în treacăt în comunicatul de presă, nici un sunet. Pot să și crape, oricum sunt neinteresanți. Una peste alta, repet, sunt mai haioși ăilalți. Dar au și mici scăpări. Eu aș fi băgat-o și pe Mirela Boureanu Vaida în poveste. Da’ n-o fi vrut femeia să-și lase copiii acasă, să-i piardă pe Vulpița și Viorel de clienți și să cucăie aiurea prin containere…” –  a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

 

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/victor.ciutacu

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *