Eugen Teodorovici a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă organizată duminică, că va candida pentru șefia PSD în cadrul viitorului Congres, despre care susține că trebuie organizat cât mai repede cu putință.
”Dacă voi câștiga competiția la Congres, vreau să mișcăm PSD în sus. Dacă își recapătă liderii pe care îi merită, PSD poate câștiga atât alegerile locale, cât și parlamentare. Viitorul președinte nu se poate mulțumi doar cu câștigarea alegerilor (…) Prin lunga mea experiență din administrație vreau să canalizez toată munca mea pe economie. Dacă eram convins că actualul președinte poate face toate aceste lucruri, nu candidam. Lângă mine vor fi tineri”, a declarat, printre altele, Eugen Teodorovici, în cadrul conferinței de presă de duminică.
Sursă foto – https://www.facebook.com/EugenOrlandoTeodorovici



