Un documentar audio realizat de BBC arată cât de vulnerabilă este capitala clădirilor „cu bulină”. Simona Rață este jurnalistul de radio care s-a întors în România pentru a documenta situația clădirilor, la 44 de ani de la cel mai devastator cutremur prin care a trecut țara noastră, la 4 martie 1977.

Din 1996, clădirile cu risc seismic major au primit o bulină roșie pe fațadă. Doar atât, scrie BBC. Nicolae Noica, fostul ministru al lucrărilor publice, a venit cu ideea acestei buline și povestește cum inițiativa lui de reabilitare a clădirilor vechi s-a pierdut odată cu venirea unui alt ministru la conducere.

Simona Rață de la BBC își începe și își încheie povestea însă într-un cămin de nefamiliști din Năvodari, unde sute de oameni trăiesc în condiții insalubre, în clădiri nesigure. Ea însăși a locuit în astfel de blocuri de garsoniere în București, într-o cameră în care patru persoane împărțeau un singur pat.

„După căderea comunismului, aceste cutii de chibrituri au ajuns la proprietari privați, s-au deteriorat și au ajuns ca aceste apartamente pentru o singură persoană să devină casă pentru familii întregi”- spun jurnaliștii BBC.

Continuarea pe Libertatea.ro

 

 

Sursă foto – bloomberg.com