PNL respinge susținerea Guvernului Veștea, dar premierul desemnat refuză să renunțe la mandat.
Deputatul PNL Ionel Bogdan a anunțat că Biroul Politic Național al partidului a votat împotriva susținerii Guvernului Veștea. Decizia a fost luată cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și două abțineri. Potrivit acestuia, Adrian Veștea are termen până marți să își depună mandatul.
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni seară că partidul i-a cerut premierului desemnat să renunțe la mandat până marți dimineață, la ora 10.00, în condițiile în care nu beneficiază de sprijinul propriei formațiuni.
Adrian Veștea a anunțat însă că nu intenționează să se retragă. Premierul desemnat susține că a acceptat mandatul „pentru România, nu împotriva PNL și nu împotriva lui Ilie Bolojan” și respinge ideea că desemnarea sa ar reprezenta un „act ostil” sau o încercare de rupere a partidului.
Declarații Ilie Bolojan:
- A fost o ședință lungă în care poziția PNL față de propunerea președintelui României de a-i încredința domnului Veștea formarea unui guvern a fost clarificată. PNL nu va susține instalarea unui astfel de guvern având în veder emodalitatea în care s-a făcut desemnarea, cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, printr-o nominalizare fără consultarea PNL. De asemenea, tot din principiu, având în vedere că PNL nu a fost anunțat de dl Veștea, iar azi am fost anunțați că va parcurge procedura indiferent de vot, PNL a adoptat decizia cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și 2 abținere
- PNL i-a solicitat dlui Veștea depunerea mandatului până mâine dimineață la ora 10
- Parlamentarii PNL au fost mandatați ca la viitoarea ședință să procedeze după formula Prezent, nu votez. Parlamentarii propuși în guvern fără susținerea PNL își vor pierde calitatea de membri de partid
- Considerăm că se impun consultări și solicitarea PNL e către președintele României să reia consultările pentru a se degaja o soluție transparentă, inclusiv un guvern minoritar dacă e cazul, pe baza unui pact național
- În zilele următoare vom avea discuții cu partenerii politici.
Sursă foto – ilie.bolojan/facebook



