Într-o coaliție care trăiește din echilibru, metaforele nu sunt doar folclor politic. Sunt instrumente de presiune. Când secretarul general al PSD, Claudiu Manda, spune că premierul „nu mai cântă din același playlist”, iar Sorin Grindeanu confirmă la RTV că „dacă va fi nevoie” se poate „schimba lăutarul”, mesajul real nu e despre muzică. E despre control, legitimitate și, mai ales, despre cine stabilește regulile jocului într-o guvernare cu patru partide, interese diferite și o agendă plină de decizii cu impact pe termen lung.

Replica lui Grindeanu e importantă nu pentru forma ei, ci pentru momentul ales. Nu mai vorbim despre mici fricțiuni sau despre „scârțâieli” gestionabile prin negocieri de culise. Vorbim despre o avertizare publică: PSD își rezervă dreptul de a pune sub semnul întrebării chiar șefia executivului, dacă premierul operează ca un actor unilateral, fără consultare reală în coaliție. În traducere politică: „nu ești premier peste coaliție, ești premierul coaliției”.

De ce a contat Mercosur ca declanșator

Tema Mercosur e, în acest context, mai mult decât o dispută de politică comercială. E un test de guvernare și de respect instituțional. Grindeanu nu atacă acordul în sine cu o teză simplistă „pro” sau „contra”. Lovește în procedură și în lipsa unei explicații publice coerente: cum poți angaja România „pe zeci de ani” fără o discuție reală, fără o justificare, fără o asumare transparentă în fața cetățenilor? Când spui că decizia s-a luat „pe persoană fizică”, acuzi de fapt o deturnare a mandatului politic: statul e tratat ca proprietate de semnătură, nu ca responsabilitate colectivă.

Aici, PSD își construiește poziția cu dublu câștig. Pe de o parte, își apără rolul în coaliție: „suntem partener, nu decor”. Pe de altă parte, se poziționează ca apărător al interesului public: nu contează doar ce decideți, ci cum decideți și dacă ați explicat românilor ce urmează să trăiască. Este o mutare care împinge discuția din zona tehnică în zona legitimării democratice.

„Coaliția scârțâie” – și nu doar din cauza premierului

Grindeanu are grijă să lărgească ținta: „nu e vorba de prim-ministru”, ci și de „alte partide”, nominalizând USR. Această frază e un mecanism clasic de management al crizei în coaliție: nu personalizezi complet conflictul cu premierul (care poate deveni imposibil de întors), dar semnalezi că există un pattern mai general de indisciplină, de gesturi făcute „în numele României” fără mandat colectiv.

În același timp, e și o punte spre restul partenerilor. Faptul că UDMR, prin Kelemen Hunor, spune că Mercosur nu a fost discutat și numește situația „lipsă de respect” întărește exact teza PSD: nu e o toană de partid, e o problemă de funcționare. Iar când un partener ca UDMR pune aceeași etichetă, devine evident că nu mai vorbim despre o dispută de comunicare, ci despre o criză de coordonare politică.

Ce înseamnă, de fapt, „schimbarea lăutarului”

În România, schimbarea premierului în interiorul unei majorități nu e un eveniment rar, dar e întotdeauna un moment de recalibrare brutală. Declarația lui Grindeanu nu e o decizie, ci o condiționare: „dacă va fi nevoie”. Dar tocmai această formulare pune presiune maximă. Ea creează un prag psihologic și un cadru de negociere nou: de azi înainte, orice pas unilateral, orice decizie luată fără consultare, orice „playlist” ignorat poate fi interpretat ca argument pentru schimbare.

Mai important: amenințarea nu e aruncată ca să pice guvernul, ci ca să fie disciplinat guvernul. PSD sugerează că stabilitatea nu e un dat natural, ci un contract. Iar contractul are clauze: consultare, respectarea programului de guvernare, decizii majore discutate în coaliție, explicații publice consistente pentru angajamente pe termen lung.

Miza reală: autoritatea politică a guvernării

Într-o coaliție cu patru partide, premierul nu conduce ca într-un guvern monocolor. Conduce prin acord, nu prin reflex. De aceea „playlistul” e o metaforă eficientă: programul de guvernare e partitura comună, iar abaterea de la ea devine, inevitabil, o problemă de legitimitate. Nu pentru că fiecare decizie trebuie votată cu aplauze, ci pentru că direcția mare nu poate fi schimbată prin improvizație.

Dacă premierul își asumă rolul de solist, coaliția se transformă în public nervos. Iar publicul, în politică, nu rămâne mult timp în sală.

Declarațiile lui Sorin Grindeanu marchează o etapă: PSD nu mai transmite nemulțumiri doar „în ședințe”. Le pune pe masă public, într-o formă care obligă la reacție. În următoarea perioadă, două lucruri vor conta: dacă deciziile strategice (precum Mercosur) vor fi asumate transparent și explicate temeinic, și dacă mecanismul intern al coaliției va funcționa ca un sistem, nu ca o sumă de inițiative individuale.

Dacă nu, discuția despre „lăutar” va înceta să fie metaforă. Și va deveni plan de lucru.

Sursă foto – https://www.facebook.com/grindeanusorin